Eurosport
Demba Ba rupe tăcerea, după scandalul de rasism al lui Colțescu! Ce s-a întâmplat la vestiare
De
Publicat 12/12/2020 la 19:48 GMT+2
Demba Ba (35 de ani), unul dintre cei direct implicați în scandalul de rasism provocat de Sebastian Colțescu la meciul PSG - Başakşehir, a vorbit despre ce s-a întâmplat la vestiare, la câteva zile după incidentele de pe Parc des Princes.
Demba Ba
Credit imagine: Getty Images
Pierre Webo, antrenorul secund al lui Bașakșehir, a răbufnit în minutul 14 al meciului de la Paris, când Colțescu i-a spus lui Hațegan, centralul partidei, să-l avertizeze pe "acel negru" atunci când s-a referit la camerunez. Webo i-a cerut socoteală lui Sebastian Colțescu, apoi jucătorii celor două echipe au ieșit de pe teren și meciul a fost amânat.
Acum, la patru zile distanță de la scandalul de rasism survenit la Paris, Demba Ba a explicat într-un interviu acordat BeIN Sports ce s-a discutat în vestiarul turcilor, atunci când meciul a fost întrerupt şi echipele au părăsit terenul. Meciul PSG - Başakşehir a fost amânat cu o zi şi s-a disputat până la urmă cu o altă brigadă de arbitri. Crivelli, fotbalistul lui Başakşehir, a fost cel care a afirmat că meciul nu trebuie să fie reluat marți, în seara în care meciul era inițial programat.
Demba Ba rupe tăcerea! Ce s-a întâmplat la vestiare
"Vorbeam unii cu alții în vestiar, apoi cineva a ridicat vocea și a zis: 'Ori ieșim toti, ori nu iese nimeni!' Am fost surprins de reacția lui Enzo Crivelli. I-am zis că trebuie să iasă pe teren dacă decidem să jucăm meciul. A refuzat. A spus că nu e loc pentru rasism în fotbal și că vor continua dacă noi nu facem ceva ferm. A hotărât să nu joace indiferent de riscuri, apoi toți am fost alături de el. Am jucat a doua zi", a spus Demba Ba pentru sursa citată.
Pierre Webo a vorbit și el pe larg cu jurnaliștii Daily Mail despre acea seară de la Paris, fiind întrebat și despre cum s-a simțit, dar și dacă a revăzut momentul. Webo a declarat că a revăzut reacția pe care a avut-o după ce Colțescu s-a referit la el cu expresia "ăla negru" atunci când l-a indicat centralului Ovidiu Hațegan.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo