Războiul din Ucraina a creat o multitudine de polemici în lumea sportului, iar lucrurile riscă să degenereze într-un conflict deschis între sportivii din cele două țări. Chiar dacă mulți sportivi ruși și-au manifestat disprețul față de acțiunile militare are țării lor, federațiile ucrainiene au cerut forurilor europene și mondiale să excludă sportivii și echipele din Rusia de la competiții.
FIFA și UEFA au fost printre primele organizații care au expulzat din competițiile europene toate echipele rusești. Astfel, naționala Rusiei nu va mai juca la barajul pentru Campionatul Mondial.
Jucătorii naționalei Ucrainei au încercat pe toate căile să tragă un semnal de alarmă asupra evenimentelor tragice din țara lor, iar Vitaliy Mykolenko, jucătorul lui Everton, l-a criticat în termeni duri pe Artem Dzyuba, căpitanul Rusiei, pentru faptul că jucătorii ruși nu au nicio reacție cu privire la acest subiect.
Fotbal
Artem Dzyuba a cerut să nu fie convocat la naționalei Rusiei, pe fondul războiului din Ucraina
15/03/2022 LA 15:23
Citește și:

Dzyuba, răspuns acid pentru fotbaliștii ucrainieni și pentru forurile conducătoare ale sportului

Răspunsul lui Dzyuba nu a întârziat să vină și a fost unul oarecum ironic pentru Mykolenko și ceilalți jucători din Premier League care îi acuză pe ruși de indiferență în contextul războiului declanșat de țara lor. De asemenea, Dzuyba a avut un mesaj tranșant cu privire la excluderea rușilor din competițiile sportive, invocând implicarea politicului în sport.
"Nu am vrut să comentez despre evenimentele din Ucraina. Nu pentru că îmi este frică, ci pentru că nu sunt un expert în politică, nu am fost niciodată interesat de acest lucru și nu intenționez să o fac acum, spre deosebire de mulți experți în politică și virusologie ce au apărut în ultima perioadă pe internet.
Dar eu, ca orice altă persoană, am propria mea părere.Pentru că sunt atras în acest subiect, o voi exprima. Sunt împotriva războiului, este un lucru înfricoșător, dar sunt și împotriva agresiunii și urii, care iau o amploare tot mai mare în aceste zile. Sunt împotriva discriminării pe bază de naționalitate.
Nu îmi este rușine că sunt rus. Sunt mândru că sunt rus și nu înțeleg de ce sportivii trebuie să sufere acum. Sunt împotriva dublului standard. De ce unii pot să facă orice, ia noi suntem puși la zid. De ce se vorbește despre excluderea politicii din sport, dar când este vorba despre Rusia, acest principiu este complet uitat?
Repet, războiul este înspăimântător. În situații stresante, oamenii își arată adevărata față, uneori negativă. Foarte multă ură, mizerie și amărăciune au fost aruncate spre oamenii din Rusia, neținându-se cont de poziția și profesia fiecăruia. Miile de oameni care scriu insulte și amenințări trebuie să se gândească mai bine. Este și mai ciudat să auzi toate acestea de la oameni cărora Rusia le-a dat foarte, foarte mult în viața lor. Toate acestea nu fac decât să creeze și mai multă negativitate. Războiul se va încheia, dar relațiile dintre oameni vor rămâne. Va fi imposibil să fie la fel ca înainte. Amintiți-vă acest lucru.
PS: Unor colegi care stau comod în niște vile din Anglia și spun niște lucruri foarte urâte: nu ne puteți răni. Înțelegem totul! Pace și bunătate tuturor!", a scris Artem Dzyuba pe Instagram, citat de Metro.co.uk.
Fotbal
Prăpastia se adâncește între ucraineni și ruși! Zinchenko, răspuns tranșant pentru Artem Dzyuba
03/03/2022 LA 14:36
Fotbal
Căpitanul naționalei Rusiei, pus la zid de un jucător din Premier League
02/03/2022 LA 07:30