Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ele sunt favoritele la cucerirea titlurilor în cele mai tari 5 campionate din Europa! Analiza CIES

Bianca Dumitru

Publicat 21/09/2021 la 11:33 GMT+3

CIES Football Observatory a făcut o analiză a celor mai tari 5 campionate din Europa după primele etape disputate din sezonul 2021/22 și au anunțat care sunt echipele care ar urma să se impună în lupta pentru titlu.

Manchester United's Portuguese striker Cristiano Ronaldo

Credit imagine: Getty Images

Specialiștii de la CIES Football Observatory au realizat o primă analiză a sezonului 2021/22. Aceștia au pus sub lupă cele mai tari 5 campionate din Europa, analizând, printre altele, investițiile făcute în transferuri în ultima vreme, experiența fotbaliștilor din loturi sau performanțele din ultimul an ale echipelor.
CIES a stabilit, pe baza datelor obținute, cum ar putea arăta clasamentele din Premier League, La Liga, Serie A, Ligue 1 și Bundesliga la finalul acestei stagiuni. Astfel, în urma analizei, specialiștii au ajuns la concluzia că Manchester City ar urma să cucerească din nou titlul în Anglia, fiind urmată în fruntea clasamentului de Manchester United, Liverpool și Chelsea. La polul opus, echipele care ar urma să retrogradeze sunt Newcastle, Watford și Norwich.
În Spania, Real Madrid este favorita CIES la cucerirea titlului, urmând a le depăși pe marile rivale, Atletico Madrid și Barcelona, care vor completa podiumul. În ceea ce privește echipele retrogradate, acestea ar putea fi Elche, Cadiz și Alaves.
Potrivit analizei citate, Inter ar urma să câștige al doilea titlu consecutiv în Italia, milanezii fiind urmați în clasament de Napoli, în timp ce Juventus nu prinde nici măcar top 5, 'Bătrâna Doamnă' fiind surclasată de AC Milan, AS Roma și Atalanta. În partea inferioară a clasamentului din Serie A ar urma să se afle Venezia, Spezia și Salernitana.
În Bundesliga, Bayern Munchen este favorită la a-și continua supremația, podiumul urmând a fi completat de Wolfsburg și Borussia Dortmund, în timp ce, în Ligue 1, PSG ar urma să redevină campioană, surclasându-le pe Olympique Marseille și Olympique Lyon.
În ceea ce privește echipele retrogradate din primile ligi ale Germaniei și Franței, acestea ar urma să fie Augsburg, Bochum și Greuther Furth, respectiv Brest, St. Etienne și Troyes.
Chelsea - Manchester City va fi sâmbătă de la ora 14.30 pe Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo