Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Promes a fost eliberat din arest, la 3 zile după ce a fost acuzat că și-a înjunghiat o rudă

Cosmin Cioboata

Actualizat 15/12/2020 la 20:16 GMT+2

Quincy Promes a fost eliberat din arest, la 3 zile după ce a fost acuzat că și-a înjunghiat un membru al familiei, la o petrecere. Emoțiile nu s-au încheiat însă pentru atacantul lui Ajax, care rămâne suspect și riscă în continuare 4 ani de închisoare.

Quincy Promes

Credit imagine: Getty Images

Lumea fotbalului a primit o nouă veste cutremurătoare duminică. Quincy Promes, atacantul de 28 de ani al lui Ajax, a fost arestat sub acuzația că și-a înjunghiat un membru al familiei. Incidentul ar fi avut loc la o petrecere din Utrecht, în luna iulie, dar victima a decis să depună plângere abia în noiembrie.
Promes a fost arestat duminică dimineață, la numai 12 ore de la meciul câștigat de Ajax în campionat, în care atacantul olandez reușise să înscrie un gol.
Potrivit publicației OM, citată de De Teleegraph, Promes a fost eliberat astăzi din arest preventiv, dar rămâne suspect pentru incidentul petrecut în vară.
Avocatul fotbalistului a anunțat că Promes neagă orice implicare în incidentul respectiv. Declarația lui se află în contradicție cu cea oferită de avocatul rudei lui Promes, care îl acuză pe jucător că a înjunghiat-o.

QUINCY PROMES, STARUL LUI AJAX, ESTE ACUZAT CĂ ȘI-A ÎNJUNGHIAT UN MEMBRU AL FAMILIEI! ATACANTUL RISCĂ 4 ANI DE ÎNCHISOARE

Totul ar fi pornit de la o ceartă între Promes și un membru al familiei, în timp ce se aflau la o petrecere organizată de atacantul lui Ajax, în Abcoude, Utrecht. Fotbalistul ar fi folosit un cuțit, iar persoana respectivă a suferit răni severe. Ceilalți oameni prezenți la petrecere au intervenit imediat pentru a evita o tragedie.
Acum, Promes este acuzat de agresiune, care a rezultat în vătămări corporale grave. În Olanda, o astfel de infracțiune se pedepsește cu cel mult 4 ani de închisoare.

QUINCY PROMES, TRANSFERAT DE AJAX ÎN 2019

Promes a sosit la Ajax în 2019, după ce olandezii le-au plătit 15,7 milioane de euro celor de la Sevilla. Atacantul de 28 de ani a marcat 5 goluri în 17 meciuri pentru Ajax, în sezonul curent.
De-a lungul carierei, el a mai evoluat la echipe precum Twente, Go Ahead Eagles și Spartak Moscova.
Promes a adunat și 40 de selecții la naționala Olandei, pentru care a înscris 7 goluri.
Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo