/origin-imgresizer.eurosport.com/2020/08/13/2863699-59019988-2560-1440.png)
Robben a jucat din nou în prima ligă olandeză după 16 ani și 155 de zile, doborând recordul deținut de Robin van Persie (13 ani și 267 de zile). Robben a început promițător duelul cu PSV, însă vârsta și-a spus cuvântul după numai jumătate de oră. Fostul jucător al lui Chelsea, Real Madrid și Bayern Munchen a părăsit terenul nervos, nu înainte să-și dea tricoul jos și să-l arunce pe gazon.
Groningen a debutat cu stângul în noul sezon din Olanda. PSV a deschis scorul în minutul 34, Groningen a restabilit egalitatea în minutul 53, apoi oaspeții au mai înscris de două ori până la final.
La 36 de ani, Robben a revenit la Groningen, echipa care l-a crescut. Ultimul meci oficial disputat de Robben fusese în mai 2019, în finala Cupei Germaniei, câștigată categoric de Bayern în fața lui RB Leipzig, scor 3-0.
Robben, 10 ani petrecuți la Bayern Munchen
Robben a evoluat în cea mai mare parte a carierei la Bayern Munchen (2009-2019), alături de care a cucerit 20 de trofee, printre care se numără 8 titluri în Bundesliga și o Ligă a Campionilor (2013). De-a lungul timpului, atacantul olandez a mai jucat la PSV, Chelsea și Real Madrid.
Robben a făcut performanță și la naționala Olandei, alături de care a ajuns până în finala Campionatului Mondial din 2010, pierdută în extra-time, împotriva Spaniei.