Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Victoria Belgiei, printre cele mai mari scoruri din istoria preliminariilor EURO

Irina Aldea

Actualizat 14/10/2019 la 13:31 GMT+3

În faza preliminariilor Campionatului European au existat de-a lungul timpului o mulțime de meciuri în care golurile au devenit o obișnuință.

Belgia

Credit imagine: Getty Images

Pauzele internaționale reprezintă adesea un bun prilej pentru echipele naționale să aducă spectacolul pe terenul de fotbal, mai ales în cazul în care se întâlnesc o echipă foarte puternică, cu mai multe staruri pe teren, și una care pleacă în meci cu șansa a doua, fără a avea un potențial cotat foarte sus.

Care sunt 10 cele mai mari victorii din istoria preliminariilor Campionatului European

Belgia – San Marino 9-0 – octombrie 2019
Belgia s-a calificat la EURO 2020 de o manieră categorică prin victoria cu 9-0 obținută pe teren propriu cu San Marino. Belgienilor le-a luat într-adevăr 28 de minute să deschidă scorul, însă din acel minut a început asediul la poarta oaspeților. La pauză, naționala lui San Marino era condusă cu 6-0, după golurile înscrise de Lukaku (minutele 28, 41), Chadi (31), Alderweireld (43) și Tielemans (45+1). Belgienii nu au luat piciorul de pe accelerație nici în partea secundă. Benteke (79), Verschaeren (84) și Castagne (90) au înscris și ei în repriza a doua a meciului, iar Belgia a devenit prima echipă calificată la Campionatul European din 2020.
Rusia – San Marino 9-0 – iunie 2019
San Marino a fost și victima rușilor în urmă cu patru luni. În runda a treia a preliminariilor EURO 2020, Rusia a câștigat cu 9-0 meciul de pe teren propriu cu San Marino. Pentru gazde au înscris în prima repriză Dzyuba și Kudryashov, iar Cevoli a gafat de două ori în propria poartă pentru ca Rusia să intre la vestiar la pauză cu un avantaj de 4-0. În repriza a doua, pe finalul meciului, a fost un adevărat recital de goluri la poarta oaspeților. San Marino a supraviețuit 27 de minute în partea a doua fără gol, însă Dzyuba a dat lovitura din nou în minutul 73. Dzyuba a mai înscris de două ori până la final, iar Smolov a făcut și el dubla.
Spania – San Marino 9-0 - iunie 1999
Prima înfrângere cu 9-0 a naționalei lui San Marino în preliminariile Campionatului European a venit în iunie 1999. Spania, pe teren cu jucători ca Pep Guardiola, Fernando Morientes, Raul și Fernando Hierro, nu i-au cruțat nicio clipă pe oaspeți, iar la pauză aveau deja un avantaj de 4-0 (Hierro, Luis Enrique, Etxeberria și Etxeberria). San Marino avea să mai primească cinci goluri și în partea secundă (Raul, Luis Enrique, Luis Enrique, Mirco Gennari – autogol și Mendieta). E adevărat că echipa Spaniei era pe atunci capabilă să înscrie nouă goluri într-un meci cu majoritatea echipelor naționale. Din păcate pentru San Marino, ei le-au apărut ibericilor în cale. În seria meciurilor care urmează vom vedea că San Marino a înregistrat de-a lungul timpului o mulțime de îngrângeri radicale.
emilio butragueno
  • Olanda 11- 0 San Marino (Septembrie 2011)
  • Germania 13 - 0 San Marino (Septembrie 2006)
  • Spania 9 - 0 Austria (Martie 1999)
  • Franța 10 - 0 Azerbaijan (Septembrie 1995)
  • Spania 9 - 0 Albania (decembrie 1990)
  • Spania 12-1 Malta (Decembrie 1983)
  • Anglia 9-0 Luxemburg (Decembrie 1982)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo