Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Avocatul lui Kamara, șocat de ce au făcut copiii cehi la meciul cu Rangers. "O rușine, UEFA se face că nu vede"

Cristian Mihală

Publicat 01/10/2021 la 11:29 GMT+3

Avocatul lui Glen Kamara, Aamer Anwar, e șocat de ce s-a întâmplat aseară la partida Sparta Praga - Rangers, din Europa League. UEFA ar trebui să ia măsuri radicale pentru a preîntâmpina manifestările rasiste ale fanilor cehi.

Glen Kamara wurde von Kindern ausgebuht

Credit imagine: SID

Scene incredibile aseară la partida câștigată de Sparta Praga cu 1-0 în fața lui Rangers. Fanii gazdelor nu au avut voie în tribune, după ce l-au abuzat rasial pe Aurelien Tchouameni, de la Monaco. Clubul a făcut apel la UEFA și a adus copii sub 14 ani pe stadion, însă rezultatul a fost același.
Anul trecut, Rangers și rivala lui Sparta, Slavia, s-au întâlnit în primăvara Europa League. Atunci, mijlocașul lui Gerrard l-a acuzat pe Ondrej Kudela că i-a adresat insulte rasiste, iar cehul a fost suspedant ulterior pentru 10 partide, în urma unei anchete a celor de la UEFA.
CITEȘTE ȘI:

Scene incredibile la Sparta Praga - Rangers

Acum, copiii cehi au avut o atitudine incredibilă și iresponsabilă, huiduinu-l pe Kamara la fiecare atingere. Mai mult, pe stadion a apărut un banner pe care scria "Kudela Team". Mijlocașul lui Rangers a cedat sub această presiune, fiind eliminat.
Englezii sunt revoltați de ce s-a întâmplat în capitala Cehiei, iar avocatul lui Kamara, Aamer Anwar a cerut măsuri dure din partea UEFA.
"E o rușine, au fost momente jenante. Am sperat că Glenn sau alt jucător de culoare nu vor fi abuzați rasial și că totul se va rezuma doar la fotbal. Pentru cehi e o rușine imensă, au avut suporterii interziși, pe motiv de rasism și au adus 10.000 de copii care au făcut același lucru. Praga se confruntă cu grave probleme de rasism și, ca de obicei, UEFA se face că nu vede. Glen și jucătorii lui Rangers au arătat clasă, dar niciun jucător nu ar trebui să primească un asemenea tratament", a spus avocatul lui Glen Kamara, Aamer Anwar, pentru Daily Mail.
Program Premier League etapa 7 - Eurosport 1
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo