Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Laurențiu Reghecampf nu stă departe de fotbal! Anunțul momentului: "Sunt în discuții avansate"

Irina Aldea

Publicat 05/11/2020 la 14:40 GMT+2

La aproape trei săptămâni de la despărțirea de Al-Wasl, Laurențiu Reghecampf poate reveni rapid în antrenorat.

Laurențiu Reghecampf

Credit imagine: Getty Images

Laurențiu Reghecampf a demisionat în urmă cu aproape 3 săptămâni de la Al Wasl, formație la care antrena din ianuarie 2019, iar cel mai probabil, ultimul rezultat a fost cel care l-a determinat să ia această decizie. Al Wals fusese umilită cu câteva zile înainte de anunțul demisiei de echipa antrenată de Daniel Isăilă, Bani Yas, scor 4-1. Chiar dacă s-a tot speculat că e posibil să revină la FCSB, Reghecampf e decis să rămână în Arabia Saudită.
Antrenorul, care a câștigat de două ori titlul cu FCSB, se află în discuții avansate cu Al Shabab, club din Arabia Saudită, pe care l-a pregătit și Marius Șumudică, în perioada 2018-2019. Presa din Arabia Saudită a transmis azi că actualul antrenor de la Al Shabab, portughezul Pedro Caixinha, urmează să fie demis în cel mai scurt timp, iar clubul s-ar afla în negocieri avansate cu Reghecampf și un alt tehnician lusitan, Pedro Emanuel, de la Al Ain.

Laurențiu Reghecampf, în negocieri avansate cu un alt club din Arabia Saudită

Al Shabab a adunat 7 puncte după primele trei etape în campionat și ocupă locul al treilea, în spatele celor de la Al Fateh și Al Hilal, ultima fiind echipa condusă de Răzvan Lucescu.La Al Shabab evoluează fostul portar al CFR-ului, Gedrius Arlauskis, dar și Ever Banega, triplu câștigător UEFA Europa League cu FC Sevilla.
În sezonul trecut, Al Shabab a încheiat sezonul pe locul 7, cu două poziții mai jos față de stagiunea 2018/2019, când Șumudică era la cârma echipei. De-a lungul carierei, Reghecampf le-a mai antrenat pe Gloria Bistrița, Universitatea Craiova, FC Snagov, Concordia Chiajna, FCSB (în două mandate), Al Hilal, Litex Lovech și Al Wahda.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo