Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lista reprezentantelor Europei la CM al cluburilor! Eșecul lui Arsenal trimite un alt club în SUA

Nicu Savin

Actualizat 18/04/2024 la 09:58 GMT+3

Miercuri seara s-au disputat ultimele două partide din sferturile de finală din Champions League. Real Madrid a trecut dramatic de Manchester City, la penalty-uri, iar Bayern a învins-o la limită pe Arsenal, scor 1-0, și a mers în semifinale. Eliminarea "tunarilor" înseamnă că se cunosc toate cele 12 reprezentante ale Europei la Campionatul Mondial al cluburilor de anul viitor.

Martin Odegaard of Arsenal

Credit imagine: Getty Images

În această săptămână au avut loc partidele retur din sferturile de finală din Champions League, iar spectacolul și suspansul au fost la cote uriașe. PSG - Borussia Dortmund și Real Madrid - Bayern Munchen vor fi cele două semifinale ale competiției supreme din fotbalul european, ultima care se desfășoară în actualul format.
Miercuri seara, Bayern Munchen a câștigat la limită cu Arsenal, scor 1-0, și s-a calificat în careul de ași, iar eliminarea "tunarilor" a rezolvat puzzle-ul privind formațiile europene care vor participa la Campionatul Mondial al Cluburilor de anul viitor. Premier League era singurul campionat care ar fi putut trimite 3 echipe la turneul final din SUA, dar era obligatoriu ca Arsenal să triumfe în actuala ediție din Champions League.

Red Bull Salzburg a profitat de eliminarea lui Arsenal din Champions League și va juca la CM al Cluburilor

Eșecul londonezilor pe Allianz Arena a declanșat fiesta în tabăra celor de la Red Bull Salzburg, care a devenit cea de-a 12-a reprezentantă a "Bătrânului Continent" la Mondialul Cluburilor. Formația austriacă nu a trecut de grupele UCL în acest sezon, dar era prima sub linie în topul coeficienților pe ultimii 5 ani.
În afară de campioana Austriei, FC Porto și Benfica sunt singurele formații din afara Top 5 campionate ale Europei care vor participa la turneul final de anul viitor. Anglia, Spania, Germania și Italia vor avea câte două reprezentante, iar Franța una singură.
Lista echipelor din Europa calificate la CM al Cluburilor
  • Spania: Real Madrid și Atletico Madrid
  • Anglia: Manchester City și Chelsea
  • Germania - Bayern Munchen și Borussia Dortmund
  • Italia: Juventus și Inter
  • Portugalia: FC Porto și Benfica
  • Franța: PSG
  • Austria: Red Bull Salzburg
La Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025 vor participa 32 de echipe. Pe lângă cele 12 echipe din Europa, alte 12 echipe mai sunt sigure de calificare: Al Ahly (Egipt), Widad Casablanca (Maroc), Al Hilal (Arabia Saudită), Ulsan HD FC (Coreea de Sud), Urawa Red Diamonds (Japonia), Auckland City (Noua Zeelandă), Monterrey și Atletic Club Leon (Mexic), Seatle Sounders (SUA), Palmeiras, Flamengo și Fluminense (Brazilia).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo