Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Bale, un nou atac la conducerea Realului: ”Am încercat să plec, dar au blocat totul!”

Vlad Dumitrescu

Actualizat 03/09/2020 la 17:33 GMT+3

Gareth Bale a declarat că este deschis către o întoarcere în Premier League, dacă Real Madrid îl va lăsa în sfârșit să plece de pe Santiago Bernabeu.

Gareth Bale / Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Bale consideră că Real Madrid este de vină pentru că nu a părăsit clubul sezonul trecut și a declarat că se simte ”în sfârșit apreciat” atunci când se alătura lotului Țării Galilor.
Galezul de 31 de ani a fost aproape să părăsească Real Madrid vara trecută pentru a merge în China dar transferul a fost blocat în ultimul minut. De atunci, Bale a jucat în doar 20 de meciuri pentru club și în doar două partide de la revenirea fotbalului în vară.
Vorbind cu presa înainte de meciurile Țării Galilor din Liga Națiunilor cu Finlanda și Bulgaria, Bale a declarat pentru Sky Sports: ”Cred că toată lumea știe cât de mult îmi place să vin la națională. Mă simt bine să merg într-un loc unde sunt mai apreciat și susținut de fani indiferent de situație”.
Real Madrid este dispusă să-l lase pe Bale să plece pentru 34 de milioane de euro însă problema este că galezul nu ar fi dispus să accepte o micșorare a salariului. În prezent galezul, care mai are doi ani de contract pe Bernabeu, primește 17 milioane de euro pe sezon.

Gareth Bale, deschis la o revenire în Premier League

”Dacă vor veni acele opțiuni (interes din partea cluburilor din Premier League), cu siguranță este ceva ce voi lua în considerare. Vom vedea ce se va întâmpla, avem mult timp la dispoziție în această fereastră de transferuri și în altele. Timpul va decide dar cred că decizia este în mâinile Realului”, a afirmat Bale.
”Am încercat să plec anul trecut dar au blocat totul în ultima secundă. Era un proiect de care eram entuziasmat, dar nu s-a materializat. Au mai fost și alte ocazii, dar clubul nu a permis acest lucru. Depinde de club. Eu sunt încă motivat să joc fotbal, dar clubul controlează totul. Am un contract, tot ce pot să fac e să îl respect și să sper că apare ceva”, a completat el.
picture

Premier League se întoarce din 12 septembrie la Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo