Vestea vine la puțin timp după ce Real Madrid a câștigat cel de-al 34-lea titlu de campioană în La Liga.
Plecat în urmă cu 5 ani de la echipa sa de suflet, Casillas pregătește o revenire care cu siguranță îi va bucura pe jucătorii Realului și mai ales pe suporterii "Los Blancos". Potrivit jurnaliștilor iberici, Casillas își va ocupa funcția începând din septembrie, după ce va pleca de la FC Porto, echipa actuală, și își va anunța retragerea din fotbal.
Goalkeeper-ul spaniol n-a mai evoluat într-un meci oficial din primăvara anului trecut, după ce a suferit un infarct la antrenamente.
Liga
Ernesto Valverde: "E mai bine ca oamenii să nu știe adevărul despre Leo Messi"
19/08/2021 LA 14:39

Casillas revine la Real Madrid, după 5 ani

Se pare că Florentino Perez și Casillas au trecut peste neînțelegerile din trecut, în urma cărora portarul a plecat de la Real Madrid. Președintele "galacticilor" este dornic să-l aducă pe Casillas alături de el, în conducerea clubului, la fel cum l-a adus și pe Zinedine Zidane în urmă cu 10 ani. Actualul manager al Realului a îndeplinit mai întâi funcția de consilier al lui Perez, apoi a fost numit director sportiv.
Crescut la academia lui Real Madrid, Casillas a fost promovat la primă echipă în 1999. A petrecut 16 sezoane pe Santiago Bernabeu, în care a bifat 725 de meciuri și a cucerit 19 trofee, printre care se numără 5 titluri în La Liga și 3 Ligi ale Campionilor. Casillas se află pe locul secund în topul jucătorilor cu cele mai multe apariții pentru Real, după Raul Gonzalez (741).
Casillas a bifat performanțe uriașe și la naționala Spaniei, alături de care a câștigat o Cupă Mondială (2010) și două Campionate Europene (2008, 2012).
Liga
Laporta, atac fără precedent la Bartomeu: "A ruinat Barcelona!" Care este noul plafon salarial
16/08/2021 LA 11:19
Liga
"Nu sunt bani!" Leo Messi și-a anunțat colegii de la Barcelona că pleacă de la echipă pe WhatsApp
12/08/2021 LA 17:59