Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Joao Felix , “tânăr și neliniștit”. Atletico a plătit o sumă colosală pentru atacantul de 19 ani

Cosmin Cioboata

Actualizat 22/03/2020 la 19:21 GMT+2

Joao Felix a devenit rapid unul dintre cei mai promițători tineri din fotbalul mondial.

João Félix Sequeira (Atlético)

Credit imagine: Getty Images

De-a lungul timpului, Portugalia a reprezentat un generator de fotbaliști extraordinari, printre care se numără Eusebio, Figo, Cristiano Ronaldo, Deco, Rui Costa, Rui Patricio, Nani și Ricardo Quaresma. Multe generații de jucători lusitani au încercat să aducă glorie pe tărâmul din vestul Peninsulei Iberice, dar rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor. Iubitorii de fotbal din Portugalia au fost nevoiți să aștepte până în 2016 pentru a se bucura de primul trofeu câștigat de naționala țării lor. Gheața a fost spartă de Cristiano și colegii săi, care au învins Franța în finala Campionatului European, chiar la Paris (1-0). Apoi, în această vară, lusitanii au mai cucerit un trofeu. Portugalia a devenit prima națională care câștigă UEFA Nations League, după o victorie cu 1-0 în finala contra Olandei.
Generația actuală a Portugaliei care a obținut cele două trofee este una relativ tânără. Mulți dintre jucători evoluează în cele mai tari campionate ale Europei: Joao Cancelo (Manchester City, 25 ani), Nelson Semedo (Barcelona, 24 ani) și Raphael Guerreiro (Borussia Dortmund, 25 ani). Aceștia sunt oameni de bază în echipa pregătită de selecționerul Fernando Santos.
joao felix atletico

Felix, noua senzație a fotbalului portughez

Ne-am obișnuit ca Portugalia săofere nume mari în fotbalul mondial, iar revelația momentului este un puști de numai 19 ani. Este vorba despre Joao Felix, un tânăr lusitan care s-a remarcat sezonul trecut în tricoul Benficăi, pentru care a marcat 20 de goluri în 43 de apariții.
Născut în orașul Viseu, Joao este un atacant care și-a început cariera ca junior la Os Pestinhas. În 2015 a ajuns la academia Benficăi Lisabona. A debutat la echipa mare în vara lui 2018, într-un meci de campionat cu Boavista. După numai o săptămână, Felix reușea să înscrie în meciul cu Sporting (1-1), devenind cel mai tânăr jucător care marchează în derby-ul Lisabonei. Din acel moment, a urmat un sezon formidabil pentru tănărul Joao. Acesta a reușit să înscrie golul calificării în "sferturile" Cupei Portugaliei contra celor de la Guimaraes. Dupăvenirea lui Bruno Lage pe banca tehnică, Felix a devenit titular incontestabil în atacul Benficăi, alături de elvețianul Haris Seferovic. Felix a contribuit enorm la aducerea celui de-al 37-lea titlu de campioană pe Estadio da Luz.
Dupăprima sa reușită în tricoul Benficăi, Joao Felix a declarat:
“După gol, am început să tremur. Cred că este rezultatul muncii mele și vreau să le mulțumesc celor de la club pentru că au încredere în mine. Vreau să continui să fac lucruri bune pentru Benfica și, mai ales, vreau să simt în continuare această senzație de nedescris!”, a spus Joao Felix după derby-ul Lisabonei.
Cu Joao Felix în centrul atenției, Benfica a ajuns în sezonul trecut până în "sferturile" UEFA Europa League, unde a fost eliminată de Eintracht Frankfurt (scor 4-4), datorită celor două goluri marcate în deplasare de nemți. În turul de pe Estadio da Luz, Felix a marcat un hat-trick și a devenit cel mai tânăr jucător care reușește această performanță în competiția europeană.
Joao Félix en el Atlético de Madrid

Sumă record oferită de Atletico pentru aducerea lui Joao Felix

La finalul unui sezon remarcabil, Joao Felix a primit o ofertăde nerefuzat de la Atletico Madrid. Pe 3 iulie, tânărul atacant a semnat un contract pe șapte ani cu vicecampioana Spaniei, după ce madrilenii au plătit 126 milioane de euro. Venirea lui Joao la Atletico a intrat în istoria fotbalului. Este al patrulea cel mai scump transfer realizat până în acest moment. Mai mult decât atât, transferul portughezului a însemnat și cea mai scumpă plecare a unui fotbalist de la Benfica și, în același timp, cel mai scump transfer realizat de Atletico Madrid.
La venirea pe Wanda Metropolitano, Joao Felix a vorbit deschis despre alegerea sa de a îmbrăca tricoul lui Atletico Madrid:
“Am urmărit de-a lungul timpului atacanții pe care i-a avut Atletico. Sunt atacanți remarcabili! Îmi doresc să fiu unul dintre ei!”, a declarat Joao Felix pentru ESPN.
Joao Felix și-a făcut rapid remarcată prezența în tricoul lui Atletico Madrid. Puștiul de 19 ani a scos un penalty în victoria contra lui Getafe (1-0), a oferit o pasă de gol în deplasarea de la Leganes (0-1) și a marcat primul gol în "remontada” din meciul cu Eibar (3-2). Până în acest moment, Felix a marcat 4 goluri în 20 de meciuri în campionat pentru Atletico și are 2 reușite în 5 meciuri din Champions League. Nu este chiar un sezon de debut stelar, dar fotbalul ne-a învățat că este bine să așteptăm până să dăm verdicte. Și mai important, uneori jucătorii au nevoie să se adapteze la un nou campionat.
picture

Joao Félix Atlético de Madrid

Credit imagine: Getty Images

Cu numărul 7 pe tricou, Joao va avea o misiune foarte importantăla Atletico Madrid. Portughezul va trebui să-i facă uitată plecarea lui Griezmann, lucru care nu va fi deloc ușor. Felix a debutat și pentru naționala Portugaliei în semifinala cu Elveția din cadrul UEFA Nations League (3-1).

Joao: ”Vreau să calc pe urmele lui Cristiano!”

Joao știe ce vrea de la viață și de la fotbal, și nu s-a ferit să vorbeasă despre asta:
“Cristiano Ronaldo a câștigat de cinci ori "Baloanul de Aur". Acesta este visul oricărui fotbalist. Bineînțeles, este și visul meu și îmi doresc să ajung la nivelul lui Cristiano!”, a mai adăugat Joao Felix.
Chiar dacă este încă devreme, există motive să credem că Joao Felix va apărea pe lista legendelor Portugaliei. Depinde numai de el dacă va intra sau nu în istorie. Începutul a fost unul grandios și plin de entuziasm. Rămâne de văzut cum se va descurca într-un campionat mult mai greu decât cel din Portugalia. Și, bineînțeles, rămâne să ne bucurăm de Felix și la națională, unde am putea avea un atac marca Joao-Cristiano.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo