Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi, al 500-lea gol cu stângul! Barcelona, învinsă de Levante, după ce a luat 3 goluri în 7 minute

Cristian Mihală

Actualizat 02/11/2019 la 19:20 GMT+2

Barcelona a pierdut neașteptat, scor 3-1, pe terenul lui Levante. Catalanii au condus cu 1-0, dar au primit trei goluri în doar 7 minute.

Lionel Messi verliert mit dem FC Barcelona gegen UD Levante

Credit imagine: Getty Images

Cu tripleta Messi-Suarez-Griezmann din primul minut, catalanii și-au creat foarte puține ocazii de a marca în deplasarea de pe Estadi Ciutat de Valencia.
Lionel Messi a deschis scorul, în minutul 38, când a reușit să transforme o lovitură de pedeapsă, învingându-l pe portarul Aitor Fernandez. A fost al 500-lea gol al carierei cu piciorul stâng pentru argentinian (din 609 reușite în tricoul Barcelonei). El a reușit 112 goluri în La Liga în ultimele 4 sezoane, cu 31 de reușite mai mult decât orice alt jucător
Partida părea să curgă în favoarea catalanilor, chiar dacă aceștia nu au impresionat, dar gazdele au avut 7 minute de vis. Levante a egalat, în minutul 61, prin golul marcat de Jose Campana, care, după ce a preluat pasa lui Morales, a rămas singur cu portarul ter Stegen. Două minute mai târziu, Borja Mayoral a schimbat scorul în 2-1, după ce a trimis balonul cu efect în partea stângă a porții Barcelonei. Scorul a devenit 3-1, după ce Nemanja Radoja a șutat de la marginea careului (68).
Cinci minute mai târziu, Messi a marcat aproape de pe linia porții, însă golul a fost anulat, după analiza VAR, pe motiv de ofsaid.
După 11 etape, Barcelona rămâne cu 22 de puncte, iar Real Madrid are ocazia să urce în fotoliul de lider, la capătul acestei runde. "Galacticii" evoluează în această seară, pe teren propriu, cu Betis Sevilla.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo