Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi va continua să se îmbogățească de pe urma Barcelonei, chiar dacă va pleca de pe Camp Nou

Cosmin Cioboata

Publicat 12/01/2021 la 18:00 GMT+2

Lionel Messi (33 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu Barcelona, iar viitorul său pe Camp Nou rămâne incert. Cotidianul Marca a aflat că, indiferent dacă va continua sau nu la formația catalană, starul argentinian va câștiga oricum o sumă uriașă de bani.

Lionel Messi (FC Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Contractul lui Lionel Messi cu Barcelona expiră în vară, iar starul argentinian încă n-a dat semne că ar fi dispus să semneze o nouă prelungire. Talismanul catalanilor și-a exprimat dorința de a pleca de pe Camp Nou vara trecută, din cauza relației reci pe care o avea cu fostul președinte al clubului, Josep Maria Bartomeu.
Bartomeu și-a dat demisia în cele din urmă, iar acum Messi așteaptă alegerile prezidențiale programate în această lună. În funcție de noul președinte și de planurile sale de viitor, starul sud-american va decide dacă va rămâne sau nu la Barca.
Manchester City și PSG sunt cele două destinații posibile pentru Messi, vehiculate în presa internațională, în cazul în care argentinianul va alege să plece de pe Camp Nou.

Messi va încasa 39 de milioane de euro chiar dacă va pleca de la Barcelona

Joan Laporta și Victor Font sunt principalii candidați la președinția clubului catalan și fiecare își pregătește deja "terenul", cu promisiuni răsunătoare.
Indiferent dacă promisiunile noului președinte îl vor convinge sau nu să rămână la Barcelona, Messi se va bucura de o nouă lovitură financiară. Motivul? Bonusul inclus în ultimul contract semnat în 2017.
Pe lângă creșterea salariului anual la 100 de milioane de euro, lui Messi i-a fost promis și un bonus de 78 milioane de euro, anunță La Vanguardia, citată de cotidianul Marca. Suma respectivă a fost împărțită în două tranșe, iar starul argentinian a primit-o pe prima abia în iulie 2020, după multe amânări.
În cele din urmă, cele două părți au ajuns la acordul ca restul de 39 milioane de euro să fie virați în contul lui Messi sub forma a 8 tranșe, pe durata a 4 ani, începând din finalul sezonului 2020/2021.
Așadar, Messi va încasa bonusul uriaș începând din vara viitoare, termenul limită pentru achitarea integrală fiind anul 2025. Există șanse reale ca Messi să nu mai fie jucătorul Barcelonei în acea perioadă, însă oficialii catalani tot vor fi obligați să-i vireze suma de 39 milioane de euro în cont.
Potrivit jurnaliștilor spanioli, Messi și reprezentanții săi nu s-au plâns vreodată pentru întârzierea plăților din partea Barcelonei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo