Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Protest inedit al fanilor Valenciei! Cum au decis să-și arate nemulțumirea față de patronul clubului

Vlad Dumitrescu

Actualizat 21/10/2020 la 17:36 GMT+3

Fanii Valenciei sunt furioși pe patronul Peter Lim, cel care a vândut aproape toți jucătorii importanți ai clubului în această vară și au luat măsuri.

El Valencia celebra un gol ante la Real Sociedad

Credit imagine: Getty Images

Valencia nu a prins loc de cupe europene în sezonul precedent din La Liga, Liliecii au încheiat sezonul pe poziția a noua iar patronul Peter Lim nu a ajutat deloc situația în această vară, când a decis să vândă cei mai importanți jucători.
După plecarea căpitanului Dani Parejo au urmat alți trei titulariș Coquelin, Ferran Torres și Garay. Mai mult, Valencia și-a pierdut, probabil, cel mai important jucător: golgheterul Rodrigo a fost și el vândut la Leeds pentru 35 de milioane de euro.

Fanii nu mai au răbdare

Cum nu au voie să intre pe stadion, fanii Valenciei au găsit modalități mai creative de a-și arăta nemulțumirea față de ce se întâmplă la club.
Suporterii spanioli au angajat o trupă de mariachi pentru a-l urmări pe patronul Peter Lim dar și pe președintele Kim Koh prin oraș. Când cei doi au vrut să stea la o cafea, au fost imediat luați în primire de ”oaspeții” nedoriți, care nu au ezitat să înceapă un concert. Muzicienii nu au renunțat și i-au urmărit peste tot.
”Sperăm să vă placă!”, au scris suporterii pe contul lor de Twitter.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo