Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul transfer al lui Ancelotti la Real Madrid: 45 de milioane € pentru înlocuitorul lui Modric, Fabian Ruiz

Cristian Mihală

Publicat 02/06/2021 la 08:42 GMT+3

Carlo Ancelotti va încerca să îl transfere la Real Madrid pe Fabian Ruiz, de la Napoli. Mijlocaşul de 25 de ani a fost adus de tehnicianul italian la gruparea de lângă Vezuviu în 2018, de la Betis.

Fabian Ruiz, într-o dispută Barcelona - Napoli

Credit imagine: Eurosport

Florentino Perez a reuşit ieri să îl convingă pe Ancelotti să părăsească Everton pentru a da curs ofertei Realului. Negocierile s-au desfăşurat pe repede-înainte, însă tehnicianul italian a primit promisiuni ferme de la preşedintele de pe Bernabeu în legătură cu anumite mutări pe care şi le doreşte neapărat.
Potrivit football-italia.net, Ancelotti i-a dezvăluit lui Perez că îl vrea neapărat pe Fabian Ruiz, de la Napoli, şi i s-au oferit garanţii că va avea bugetul necesar pentru această mutare. Tehnicianul italian, câştigător a 3 Ligi ale Campionilor din postura de antrenor, îl cunoaşte bine pe mijlocaşul spaniol, pe care l-a adus la Napoli în 2018, pentru o sumă impresionantă: 30 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care ibericul juca la Betis, o echipă de mijlocul clasamentului, iar cifrele sale nu erau unele extraordinare.
Ancelotti îl vede pe Fabian Ruiz înlocuitorul perfect pentru Modric, fotbalist care va împlini în câteva luni 36 de ani. Croatul nu a mai strălucit la fel în ultimele două sezoane şi e de aşteptat ca randamentul său să scadă în continuare, judecând după vârsta pe care o are.
Ruiz poate lega excelent jocul la mijlocul terenului, fiind un mijlocaş box-to-box, capabil să ajute mult şi din punct de vedere defensiv. Se pare că Real e dispusă să ofere 45 de milioane de euro pentru fotbalist, un preţ pe care Napoli e obligată să îl accepte, în condiţiile în care echipa traversează o perioadă grea din punct de vedere financiar, după ce a ratat prezenţa în Champions League.
3 goluri şi un assist a avut Fabian Ruiz în sezonul recent încheiat pentru Napoli.

Ramos şi Varane, priorităţile lui Ancelotti la Real Madrid. Koulibaly, varianta de rezervă

Marea problemă a lui Real Madrid e în continuare postul de fundaș central. A venit Alaba, care poate acoperi acea zonă, însă Sergio Ramos e la final de contract. De asemenea, pentru a nu îl pierde gratis, Perez vrea să îl vândă pe Varane, al cărui contract expiră în 2022. Ancelotti va încerca să îi prelungească pe amândoi, dar are şi o variantă "B", în cazul în care acest lucru nu e posibil.
Kalidou Koulibaly e varianta lui Ancelotti, fundașul pe care Napoli a cerut în ultimii ani o avere. Cei doi se cunosc foarte bine de pe vremea când Ancelotti antrena formația din sudul Italiei, iar fundașul i-a promis că va veni în Premier League, încă de pe vremea când "Don Carlo" se afla la cârma lui Everton. Acum, mirajul numit Real Madrid e prea mare, astfel că senegalezul e încântat de o asemenea variantă.
În trecut, Aurelio De Laurentiis a refuzat oferte de aproape 100 de milioane de euro pentru apărător, însă acum lucrurile capătă un alt aspect. Koulibaly împlinește 30 de ani, se apropie de finalul contractului, iar Napoli nu mai poate negocia de pe poziții de forță. Mai ales că necalificarea în Champions League afectează serios bugetul clubului.
Totuşi, Perez nu e încântat de o asemenea opţiune, pentru că asta ar însemna că visul numit "Mbappe" ar fi tot mai departe. Chiar dacă Koulibaly poate fi achiziţionat pe o sumă mult mai mică decât în trecut, o asemenea mutare face imposibil din punct de vedere financiar transferul starului francez al lui PSG.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo