Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Atletico Madrid a pus ochii pe unul dintre oamenii de bază ai lui Conte! Ce fotbalist vrea Simeone

Bianca Dumitru

Publicat 17/06/2022 la 18:24 GMT+3

Atletico Madrid vrea să-și întărească linia defensivă în această vară, iar unul dintre fotbaliștii așteptați pe Wanda Metropolitano este Emerson Royal, fundașul lui Tottenham.

Emerson Royal of Tottenham Hotspur celebrates with teammate Matt Doherty after scoring their side's fourth goal during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Newcastle United at Tottenham Hotspur Stadium on April 03, 2022 in London

Credit imagine: Getty Images

Atletico Madrid va încerca în această vară să facă mai multe transferuri importante, prin care să-i acopere posturile cu probleme lui Diego Simeone.
Unul dintre acestea este cel de fundaș dreapta, fosta campioană a Spaniei confruntându-se cu mai multe probleme în acea zonă după despărțirea de Kieran Trippier. Pe lista șefilor de pe Wanda Metropolitano au fost notate mai multe nume de posibili înlocuitori ai englezului.
Cel mai recent, oficialii lui Atletico au pus ochii pe Emerson Royal, jucătorul transferat vara trecută de Tottenham de la Barcelona pentru 25 de milioane de euro.
Fundașul de 23 de ani a fost om de bază în echipa lui Antonio Conte sezonul trecut, adunând 41 de apariții în tricoul lui Spurs, care nu vrea să se despartă de el pentru o sumă mai mică decât cea plătită anul trecut.
Pe lista de variante pentru postul de fundaș dreapta, Atletico Madrid îi mai are și pe Nahuel Molina, pentru care Udinese vrea peste 30 de milioane de euro, Jonathan Clauss, jucătorul lui Lens, și Pablo Maffeo, fotbalistul legitimat la Mallorca.
Citește și:

Atletico, cu ochii pe Axel Disasi

Un alt fotbalist dorit în apărarea echipei de pe Wanda Metropolitano este Axel Disasi, jucătorul lui AS Monaco. Fundașul de 24 de ani a fost la un nivel foarte bun în ultimele două sezoane, stârnindu-le interesul mai multor echipe din Europa.
Disasi a ajuns la Monaco în 2020, când a fost transferat de la Stade Reims pentru 13 milioane de euro. Chiar dacă francezul mai are contract până în 2025, cei de la Atletico Madrid îl urmăresc îndeaproape de câteva luni, punând deja primele întrebări despre situația sa.
Fotbalistul, pe urmele căruia se află și Tottenham, s-a remarcat drept un "zid" în apărarea lui Monaco. El ar putea ajunge alături de Stefan Savic, Jose Maria Gimenez, Felipe și Mario Hermoso în echipa lui Simeone, dar doar în cazul în care madrilenii se vor despărți de unul dintre fundașii centrali, pentru a i se face loc în lot.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo