Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona îl 'blindează' pe Pedri! Ce clauză uriașă de reziliere va avea în noul contract

Bianca Dumitru

Publicat 18/09/2021 la 08:46 GMT+3

Barcelona s-a despărțit în această vară de Lionel Messi, Antoine Griezmann și Miralem Pjanic, iar catalanii sunt deciși să le prelungească înțelegeri unor fotbaliști pe care nu sunt dispuși să-i piardă. Lui Pedri, de pildă, i-au pregătit un contract cu o clauză de reziliere uriașă.

Pedri is one of Braca's few shining lights

Credit imagine: Getty Images

Barcelona a avut parte de o vară intensă, în care catalanii și-au luat rămas bun de la Lionel Messi, Antoine Griezmann și Miralem Pjanic. Acum, după încheierea perioadei de mercato, oficialii clubului blaugrana vor încerca să rezolve trei prelungiri contractuale.
Șefii de pe Camp Nou vor să-i convingă pe Ansu Fati, Dembele și Pedri să semneze noi înțelegeri, aceștia fiind fotbaliști extrem de importanți pentru lotul lui Ronald Koeman, care vrea ca cei trei să facă diferența și să se remarce pe teren în cele mai tari meciuri ale echipei.
Pedri mai are un an de contract cu Barcelona, iar oficialii clubului au început negocierile pentru a-i prelungi înțelegerea. Potrivit jurnalistului Nicolo Schira, catalanii i-au pregătit un contrat valabil 5 sezoane, cu un salariu mai mare decât cel pe care îl câștigă în prezent.
În plus, pentru a se asigura că nu-l vor pierde foarte ușor, șefii de pe Camp Nou vor să includă în înțelegere o clauză de reziliere cu o valoare cuprinsă între 400 și 500 de milioane de euro.
Pedri a impresionat în ultimul sezon, în care a jucat 73 de meciuri atât în tricoul Barcelonei, cât și pentru echipa națională a Spaniei la Euro 2020 și la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Din păcate, mijlocașul de 18 ani s-a accidentat în meciul cu Bayern Munchen, din prima etapă a grupelor Champions League, oboseala și uzura spunându-și cuvântul. Pedri are o leziune musculară la cvadricepsul de la coapsa stângă, urmând a rata partidele din următoarele 2-3 săptămâni.
Spurs Chelsea

COTA LUI PEDRI A EXPLODAT ÎN ULTIMUL AN

Pedri a fost unul dintre cei mai activi fotbaliști ai ultimului an. Pe lângă prestațiile bune din La Liga, mijlocașul în vârstă de 18 ani a evoluat și în tricoul echipei naționale a Spaniei la Campionatul European și la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
În urma evoluțiilor sale, cota de piață a tânărului fotbalist a explodat. Pedri, care în urmă cu un an valora 15 milioane de euro, este cotat acum de site-ul transfermarkt.com la 80 de milioane de euro, la fel ca Lionel Messi, starul argentinian care a debutat la PSG la finalul lunii august, după 21 de ani petrecuți în tricoul Barcelonei.
Valoarea lui Pedri a crescut cu 166,7% de la începutul anului, ibericul fiind pe locul 16 în topul celor mai valoroși fotbaliști ai momentului. Liderul clasamentului este Kylian Mbappe, cotat la 160 de milioane de euro. Pedri este al doilea cel mai scump jucător din La Liga, fiind depășit doar de coechipierul său de la Barcelona, Frenkie de Jong, a cărui valoare este de 90 de milioane de euro.
Program Premier League, etapa a cincea
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo