Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi continuă să producă bani pentru Barcelona! Suma uriașă cu care se vinde un tricou semnat de el

Nicu Savin

Actualizat 25/12/2021 la 21:47 GMT+2

Messi a fost nevoit să plece de la Barcelona înaintea acestui sezon, dar clubul catalan încă beneficiază de faptul că argentinianul a jucat în trecut pe Camp Nou. Magazinul oficial al clubului continuă să vândă tricouri sau alte obiecte ale starului, iar prețurile sunt exorbitante.

Nach 21 jahren verlässt Lionel Messi den FC Barcelona

Credit imagine: SID

Messi este de departe cel mai important jucător din istoria Barcelonei. Plecarea sa la PSG a fost un adevărat șoc pentru toată suflarea blaugrana, dar deja au trecut 4 luni de la acel episod fanii s-au obișnuit cu ideea.
Pierderea lui Messi a reprezentat o mare lovitură pentru catalani, acest lucru putându-se observa și în rezultatele din acest sezon. Barcelona are de suferit și din punct de vedere financiar fără argentinian, sumele generate de vânzarea tricourilor acestuia în toată lumea fiind acum de domeniul trecutului.
Totuși, clubul de pe Camp Nou profită în continuare de numele lui Messi și are scoase la vânzare mai multe obiecte care i-au aparținut argentinianului. Prețurile sunt exorbitante, fiind destinate numai fanilor înstăriți.
De exemplu, un tricou purtat de Messi în sezonul trecut, pe care starul s-a și semnat, costă 1170 de €. De asemenea, o banderolă de căpitan cu autograful argentinianului costă 643,5 €. Cel mai costisitor obiect legat de numele starului este un tricou din sezonul 2013-2014, pe care s-au semnat Messi, Xavi și Iniesta. Cine vrea să intre în posesia tricoului trebuie să scoată din buzunar 2950 de €, notează as.com.
Citește și:

Messi va reveni cândva la Barcelona, este convins Ander Herrera

Ander Herrera, colegul lui Messi de la PSG, a oferit un amplu interviu presei iberice, în care a vorbit la superlativ de Messi. Mijlocașul spaniol crede că la un moment dat argentinianul va reveni la Barcelona, deocare ce este echipa sufletului său.
"Orice ai spune, va apărea un titlu. Nu numai în Mundo Deportivo, ci în toate locurile. Prefer să nu răspund. Dar ceea ce spun este că Messi are Barcelona în inimă, că într-o zi se va întoarce. Dar pentru moment, se distrează și vrea să câștige la PSG."
Mijlocașul lui PSG ,Ander Herrera, a apărat începutul de sezon dezastruos al lui Lionel Messi și a spus ce crede că trebuie să se întâmple pentru ca argentinianul să confirme la cel mai înalt nivel și pe Parc des Princes: "Cred că am văzut deja cea mai bună versiune a lui Leo, la meciul împotriva lui [Manchester] City acasă, dar cred că este și responsabilitatea tuturor celor din jurul lui.
Trebuie să ne punem în slujba lui pentru a obține tot ce este mai bun din el pentru echipă. În mod normal, jucătorii obișnuiți trebuie să se adapteze la un nou mediu, ei trebuie să se muleze pe colectivul de care au parte. Acum, este invers pentru că vorbim despre cel mai bun fotbalist din istorie. Noi trebuie să fim acolo pentru el", a mai spus Herrera.
Program Premier League Boxing Day 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo