Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi lasă un gol imens la Barcelona! Cine va fi decarul echipei de pe Camp Nou în sezonul viitor

Nicu Savin

Publicat 06/08/2021 la 11:04 GMT+3

Messi nu va mai continua la Barcelona din sezonul viitor, iar anunțul care a cutremurat lumea fotbalului a pus pe tapetul presei internaționale mai multe întrebări. Cea mai fierbinte este legată de viitorul argentinianului, dar există și numeroase chestiuni legate de ce se va întâmpla cu echipa de pe Camp Nou după plecarea argentinianului.

Leo Messi (Barcelona)

Credit imagine: Getty Images

Messi va pleca de la Barcelona după 17 ani. Orice jucător care părăsește o echipă după o asemenea perioadă lasă în urmă un gol imens, dar când vine vorba despre unul care a marcat istoria fotbalului în ultimul deceniu și jumătate pierderea devine și mai greu de suportat.
Plecarea lui Messi va lăsa urme adânci la Barcelona. Fanii sunt deja disperați de faptul că nu-și vor mai vedea idolul în tricoul echipei favorite, dar și din punct de vedere sportiv clubul va avea de suferit. Messi este de neînlocuit, iar prestațiile din teren ale argentinianului vor putea fi aproape imposibil de egalat de un alt fotbalist în viitorul apropiat.
Evident, Barcelona are mulți jucători de valoare, iar Ronald Koeman va trebui să găsească soluții pentru a suplini lipsa lui Messi din echipă, însă pierderea argentinianului va fi cu greu depășită.

Messi va pleca de la Barcelona | Cine va prelua tricoul cu numărul 10

O altă problemă care se ridică în acest moment este legată de tricoul cu numărul 10. Acesta a fost purtat neîntrerupt de Messi din 2008 încoace, de când l-a preluat de la Ronaldinho. Tricoul cu numărul 10 cu numele lui Messi pe spate a devenit un simbol la Barcelona și un punct de referință în fotbalul mondial. Suporterilor le va fi greu să se obișnuiască cu alt fotbalist purtând acest tricou și indiferent cine o va face, fotbalistul în cauză va fi supus unei presiuni enorme.
Presa iberică susține că Barcelona ar dori retragerea tricoului cu numărul 10, însă acest lucru este interzis în fotbalul spaniol. Real Madrid a încercat acest lucru în momentul plecării lui Raul, după 16 ani petrecuți pe Bernabeu, dar Liga s-a opus. Conform reglementărilor din Spania, jucătorii de la prima echipă a unui club trebuie să aibă pe tricou numere de la 1 la 25. Astfel, dacă Barcelona va decide retragerea tricoului cu numărul 10, ar trebui să renunțe la un jucător din lotul lărgit al primei echipe.
În aceste condiții, rămâne de văzut cine va avea onoarea, dar în același timp și responsabilitatea, de a juca cu numărul 10 pe spate în noul sezon. Jurnaliștii de la Mundo Deportivo susțin că nou-veniții Memphis Depay sau Kun Aguero și-ar putea asuma acest rol.
Există însă premisele ca decarul echipei să fie unul dintre tinerii de mare perspectivă ai clubului, Ansu Fati sau Pedri fiind printre cei mai îndreptățiți. Indiferent cine va juca cu 10 pe spate la Barcelona nu o va face la fel ca Messi, cel puțin nu pentru atât de mult timp.
În plus, Barcelona va avea de pierdut și din punct de vedere financiar, deoarece tricourile cu numărul 10 și cu numele lui Messi aduceau venituri impresionante în vistieria clubului, ori e greu de crezut că fanii de pretutindeni ai catalanilor se vor închesui să cumpere aceste tricouri cu numele altui fotbalist.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo