Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Toni Kroos și Luka Modric, mesaje superbe pentru Casemiro: "Noii tăi colegi trebuie să știe asta"

Nicu Savin

Actualizat 20/08/2022 la 08:56 GMT+3

Casemiro s-a despărțit de Real Madrid după 7 ani și a semnat un contract pe 4 ani cu Manchester United, care se poate prelungi pe încă un sezon. Brazilianul este regretat de jucătorii campioanei Europei, iar Toni Kross și Luka Modric i-au transmis acestuia mesaje extrem de emoționante cu ocazia despărțirii.

Modric, Casemiro, Kroos : le retour de la Sainte-Trinité madrilène

Credit imagine: Getty Images

Casemiro la Manchester United este una dintre mutările șoc ale acestei veri pe piața transferurilor. Real Madrid nu a vrut neapărat să-l vândă pe brazilian, dar acesta și-a dorit să plece și clubul nu s-a putut opune. Deși inițial s-a vorbit despre un preț de 70 de milioane de € (60 de milioane fix + 10 milioane bonusuri), se pare că este vorba despre această sumă, dar în lire sterline, astfel că Real Madrid a ieșit destul de bine din această afacere.
Alături de Kroos și Modric, Casemiro a format una dintre cele mai puternice linii mediene din fotbalul european în ultimii ani, iar rezultatele vorbesc de la sine. Acum, tridentul s-a destrămat, iar regretele sunt mari. Brazilianul a primit mesaje cu adevărat emoționante din partea coechipierilor alături de care a scris istorie în tricoul Realului.
"Cu tine, dragul meu Casemiro, era imposibil să nu transpir... în orice situație. Pentru că nu ne lăsai să ne relaxăm nici măcar în baia turcească. Să stau acolo cu tine a fost un chin: aveai mereu acolo biciclete și greutăți pregătite.
Acesta este un anunț pe care noii tăi colegi trebuie să-l cunoască. Pentru că la tine până și baia turcească era o sală de sport... și le lași oamenilor răgaz să se întindă doar când e timpul să facă abdomene. O să-mi fie dor de tine. Ești un profesionist exemplar și un jucător de top. Un mare luptător, care m-a salvat de mai multe ori.
Dar, mai presus de toate, o să-mi fie dor de un om bun. Am făcut istorie, omule! A fost o perioadă legendară. Acum drumurile noastre sportive se despart, dar prietenia noastră rămâne. Te asigur. Iți doresc numai bine, ne vedem curând. Mult noroc. Al tău, Tony", a fost mesajul lui Kroos pentru Casemiro, conform Marca.
Citește și:

Casemiro, elogiat de Kroos și Modric, după ce a plecat la Man United

Luka Modric nu s-a lăsat mai prejos. Croatul a ținut să mențineze că cele mai frumoase momente trăite alături de Casemiro au fost cele din afara luminii reflectoarelor.
"Dragă Case, încă îmi amintesc debutul tău cu clubul nostru... Ce nervos erai! Ți-am cerut să fii calm și acum mă gândesc și văd cum a ieșit. Tot ce ai realizat! A fost și primul meu sezon și niciunul dintre noi nu și-a putut imagina ce ne rezervă fotbalul. Ai devenit un adevărat lider. Ai luptat pentru colegii tăi și pentru Real Madrid.
Ne vom aminti mereu. Am câștigat multe împreună, dar păstrez momentele pe care nimeni nu le vede. Munca de zi cu zi în Valdebebas. Și mai ales cu glumele tale, pentru că ai fost mereu bine dispus, chiar și în momentele de tensiune sau când au fost eșecuri. Râsetele alea cu tine mi-au dat liniște sufletească. Ai fost cel mai bun bodyguard din lume.
O să-mi fie dor de tine, dar îți doresc numai bine. Este ceea ce merită un profesionist și o persoană ca tine. Mulțumesc pentru tot și mult succes, prietene!", a fost scrisoarea de adio semnată de Luka Modric.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo