Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se destramă PSG? "Motorul" echipei s-a înțeles cu Al Hilal. Anunțul lui Fabrizio Romano

Dani Morar

Actualizat 27/07/2023 la 21:56 GMT+3

PSG riscă să piardă în această vară doi dintre cei mai buni jucători ai echipei. Dacă situația lui Kylian Mbappe este foarte cunoscută, Marco Verratti e și el pe picior de plecare. Italianul e ademenit de Al Hilal, în Arabia Saudită.

Verratti, Messi, Neymar

Credit imagine: Getty Images

PSG stă pe un butoi cu pulbere, cel puțin în ceea ce privește situația lui Kylian Mbappe, care a fost în afara lotului pentru turneul de pregătire din Japonia. Atacantul e acuzat că s-ar fi înțeles cu Real Madrid și s-ar putea transfera chiar în această vară.
E limpede că francezii ar avea de pierdut enorm dacă Mbappe pleacă, însă campioana din Hexagon poate avea de suferit și la mijlocul terenului. Marco Verratti s-ar fi înțeles cu Al Hilal și așteaptă ca Nasser Al Khelaifi să-și dea acceptul pentru transfer.
"Marco Verrati a ajuns la un acord pe 3 ani cu Al Hilal. Jucătorul este pregătit să facă acest pas, iar acum totul depinde de Nasser Al Khelaifi. Președintele nu are de gând să accepte oferta de 30 de milioane de euro, dar aceasta va fi îmbunătățită", a anunțat Fabrizio Romano.
Verratti se află la PSG din 2012, atunci când a fost transferat de la Pescara pentru 12 milioane de euro. Mijlocașul are 9 titluri în Franța și a devenit unul dintre "motoarele" echipei în ultimii ani, având peste 400 de meciuri în tricoul parizienilor.
Citește și:

PSG ar accepta oferta de la Al Hilal pentru Mbappe

PSG i-a acordat permisiunea lui Mbappe pentru a discuta termenii personali cu Al-Hilal, care a prezentat oferta uriaşă în scris după ce s-a aflat că vicecampionul mondial nu face parte din lotul pentru turneul din Japonia şi Coreea de Sud.
Conform unor surse ale clubului parizian, sunt aşteptate şi alte oferte pentru Mbappe, peste cei 300 de milioane puși la bătaie de arabi, care pot include şi un schimb de jucători.
Chelsea, Manchester United, Tottenham, Inter Milano şi Barcelona şi-au exprimat interesul pentru Mbappe, după ce acesta nu a fost inclus vineri în turneul asiatic.
Viitorul lui Mbappe a PSG este tot mai incert, după ce atacantul francez a refuzat prelungirea contractului său care expiră în 2024. Din iarna lui 2024, el poate discuta legal cu orice club privind un transfer, iar din vară devine jucător liber, o situaţie pe care PSG o va evita cu siguranţă.
Mbappe ar fi acceptat oferta lui Real Madrid de a veni ca jucător liber în vara lui 2024, urmând să beneficieze de o primă de instalare de 160 milioane euro dacă se mută la Madrid în 2024. El a anunţat anterior că doreşte să îşi ducă până la capăt contractul cu PSG şi se antrenează în prezent la centrul de pregătire al clubului parizian, alături de ceilalţi jucători lăsaţi în afara lotului pregătit de Luis Enrique.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo