Eurosport
Doar Messi contează în America! Ce s-a întâmplat la Atlanta cu biletele de meci în absența argentinianului
De
Publicat 23/09/2023 la 09:23 GMT+3
Lionel Messi a creat o adevărată emulație în jurul său în momentul în care s-a transferat în MLS. Fotbalul a căpătat alte dimensiuni în America odată cu venirea starului argentinian, iar suporterii visează meci de meci să îl vadă pe teren chiar 90 de minute. Acest lucru nu este posibil mereu, iar dezamăgirea provocată de absența lui Messi este una cât se poate de mare.
Lionel Messi przedwcześnie musiał zejść z boiska
Credit imagine: Getty Images
Lionel Messi a creat o adevărată emulație de când s-a transferat în MLS, având America la picioare. Dincolo de salariul fabulos pe care îl primește și de faima de care se bucură, Messi a reușit să revoluționeze fotbalul, iar oamenii de acolo văd și trăiesc altfel fenomenul odată ce argentinianul este pe teren.
Mutarea sa a contribuit și la o altă imagine a fotbalului din MLS, veniturile crescând considerabil din momentul în care Messi și-a pus semnătura pe contractul cu Inter Miami.
Messi și-a câștigat rapid locul în primul 11 al americanilor, iar fanii și-ar dori să îl vadă meci de meci jucând integralist. Asta nu se poate însă, iar săptămâna trecută Messi nu a jucat deloc în deplasarea de la Atlanta, pierdută categoric, 2-5.
Până atunci, cu Messi în teren, formația din Miami era invincibilă, înregistrând 10 victorii și un singur rezultat de egalitate. Absența sud-americanului provocată de o accidentare musculară se pare că i-a costat drastic pe cei de la Inter în doar al doilea meci fără "micul magician" pe teren.
Dincolo de ceea ce s-a întâmplat pe teren, absența lui Messi a fost resimțită și la nivel financiar. Mai mulți fani ai lui Inter Miami au făcut deplasarea la Atlanta pentru a-l vedea pe argentinian, însă au călătorit degeaba câteva ore bune, întrucât acesta nu a evoluat.
Potrivit Daily Mail, în momentul în care s-a aflat că Leo Messi nu va juca, prețul a numeroase bilete a scăzut drastic, chiar și sub 40 de dolari, deși au costat inițial și de 30-40 de ori mai mult, un semn clar că aproape doar Messi contează acolo.
MESSI, ÎN PERICOL SĂ RATEZE FINALA CUPEI US OPEN
Lionel Messi a fost titular în duelul cu Toronto FC, de la mijlocul acestei săptămâni, dar nu a putut să contribuie la rezultatul final, el rezistând pe teren doar 37 de minute.
Argentinianul s-a accidentat și a fost nevoit să fie înlocuit, aceasta fiind doar a opta oară când Messi este schimbat înainte de pauză în toată cariera sa.
La finalul primei reprize, fotbalistul a mers la cabine pentru a fi supus unor teste medicale inițiale, urmând ca ulterior să facă mai multe investigații pentru a afla cât de gravă este accidentarea sa.
După meci, antrenorul lui Inter Miami a vorbit despre starea lui Leo Messi. Gerardo Martino a spus problema argentinianului ar fi cauzată de o accidentare mai veche.
Tehnicianul este, astfel, optimist că nu este vorba de o problemă foarte gravă, dar a spus că Messi riscă să rateze duelul din weekend, el urmând să nu fie folosit până când nu se va reface în totalitate.
În aceeași situație se află și Jordi Alba, care a fost și el schimbat noaptea trecută încă din minutul 35, după o accidentare.
"Trebuie să o luăm pas cu pas, zi după zi, să așteptăm raportul medical, să vedem ce ne spun ei înșiși. Le vom monitoriza accidentările și ne vom gândi la asta. Evident, nu există nicio șansă să joace duminică.
În principiu, la Messi este vorba despre o cicatrice de la o accidentare veche care îl deranjează. În imaginea adusă cu el din Argentina nu a existat nicio leziune musculară. L-am menajat împotriva Atlantei din cauza acelei cicatrici.
Cred că este exact același lucru, nu este o accidentare musculară. Dar spun asta mai mult decât orice din cauza unei discuții pe care am avut-o cu el. Poate că trebuie să fim mai precauți decât atât.
Știu că avem de jucat o finală, dar în niciun caz nu vor păși pe teren dacă nu sunt în cele mai bune condiții să facă acest lucru", a declarat Martino, citat de Goal.
Pentru Inter Miami urmează deplasarea pe terenul celor de la Orlando City, meci programat pe 25 septembrie, de la ora 2:30 (ora României). Ulterior, pe 28 septembrie, de la ora 3:30 (ora României), echipa lui Messi va juca finala Cupei US Open, contra celor de la Houston Dynamo.
Promo
Promo