Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Morata, "subiect închis", Barcelona ratează şi planul "B". Ce super-fotbalist doresc acum catalanii

Cristian Mihală

Publicat 05/01/2022 la 18:27 GMT+2

Barcelona a ratat primele două variante de transfer pentru postul de atacant. Morata şi Cavani nu îşi vor părăsi cluburile în actuala fereastră de mercato, astfel că foarte probabil catalanii se vor reorienta spre Aubameyang.

Alvaro Morata of Juventus celebrates after scoring the opening goal during the Serie A match between Bologna FC and Juventus at Stadio Renato Dall'Ara on December 18, 2021 in Bologna, Italy. (Photo by Alessandro Sabattini/Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Transferul lui Morata la Barcelona părea să fi intrat în linie dreaptă, după ce vârful ajunsese la un numitor comun cu oficialii de pe Camp Nou privind transferul. Juve era şi ea dispusă să renunţe mai devreme la jucătorul împrumutat de la Atletico Madrid, condiţia fiind să găsească un alt atacant, care să îl înlocuiască.
Doar că Allegri s-a răzgândit între timp şi, după o discuţie cu vârful spaniol, a luat decizia ca Morata să continue până în vară, conform împrumutului.
"Alvaro este un jucător important și sunt fericit să îl am în lot. Am vorbit cu el și i-am spus că nu pleacă. Subiect închis", a dezvăluit Allegri azi.
Soluţia de back-up pentru catalani era Edinson Cavani, care a fost mai mult rezervă în acest sezon, la United. Uruguayanul îşi doreşte să joace şi ar fi agreat mutarea, dar Ralf Rangnick s-a opus, anunţă Marca.
De altfel, noul antrenor al "diavolilor" l-a folosit pe sud-american titular în ultimele partide, alături de Ronaldo, arătându-i că este un om important în proiectul său.
CITEŞTE ŞI:

Se reia varianta Aubameyang pentru Barcelona

Barcelona a încercat în două rânduri să îl transfere pe Aubameyang, în ultimii ani, dar de fiecare dată Arsenal a ţinut "cu dinţii" de căpitanul său. Acum, situaţia s-a schimbat fundamental. Gabonezul nu doar că e în conflict cu Arteta, care i-a retras banderola de căpitan, dar tehnicianul "tunarilor" l-a exclus din lot la ultimele partide, pe motive disciplinare. Ca atare, londonezii caută orice prilej să scape de fostul vârf al lui Dortmund, astfel că, dacă vine o ofertă decentă, îi va da drumul fără reţineri.
Singura problemă în calea mutării e reprezentată de salariul uriaș avut de Aubameyang. Acesta câștigă 350.000 de lire/săptămână la Arsenal, fiind de departe cel mai bine plătit jucător și nu va accepta un salariu mult diminuat. Și, cum se știe, Laporta nu are o situație financiară excelentă la Barcelona. Totuși, având în vedere contextul dat și criza sportivă de la club, e de așteptat să se facă toate eforturile necesare pentru ca mutarea să aibă loc.
68 de goluri în 128 de partide a înscris Aubameyang pentru Arsenal, din 2018, de când a fost transferat de la Dortmund. El a câștigat un titlu de golgheter în Premier League, în chiar sezonul de debut, 2018-2019.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo