Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Premier League Preview (II): Patru pentru două locuri de Liga Campionilor?

Eurosport
DeEurosport

Publicat 07/08/2019 la 18:36 GMT+3

Bătălia pentru a prinde primele patru poziții din clasamentul final al Premier League ar putea să fie cel puțin la fel de palpitantă ca cea pentru titlu.

Tottenham captain Harry Kane takes on Chelsea's Antonio Rudiger, left, and N'Golo Kante

Credit imagine: PA Sport

Liga Campionilor reprezintă un miraj al fotbalului pe care toate echipele mari ar vrea să îl bifeze. Cum în Anglia există consensul că șase echipe mari – așa-zisul Big 6 – au pretenții în fiecare sezon pentru cele patru locuri disponibile în cea mai importantă competiție de pe continent, lupta pentru ultimele două locuri devine extrem de intensă și aprigă, asta în condițiile în care excludem Manchester City și Liverpool, principalele favorite la titlu.
În această luptă pe care o urmărim cu interes săptămână de săptămână sunt incluse patru formații: Chelsea, Tottenham Hotspur, Arsenal și Manchester United. Toate au avut campanii de achiziții impresionante. Excepția de la regulă i se aplică lui Chelsea, ocupanta locului trei în sezonul anterior.
Londonezii vin după un sezon bun, încununat cu al treilea loc în Premier League și câștigarea UEFA Europa League. Rămasă fără antrenor după plecarea lui Maurizio Sarri la Juventus și cu o interdicție la transferuri din partea UEFA, Chelsea nu mai poate atrage jucători noi în următoarele două perioade de „mercato”. Înlocuitorul lui Sarri a fost ales, surprinzător pentru multă lume, Frank Lampard, fostul jucător legendar al echipei și un tehnician care a fost aproape de promovarea în Premier League cu Derby County.
Lampard va avea o misiune grea în primul său sezon la Chelsea, asta și pentru că nu se pot achiziționa noi jucători. Totuși, în lotul condus de fostul internațional englez există doi jucători „noi”: Christian Pulisic și Matteo Kovacic. Pulisic, un tânăr winger american, a fost achiziționat încă din iarnă de la Borussia Dortmund, dar englezii l-au lăsat să mai joace în Germania până la finele stagiunii anterioare. În schimb, Kovacic s-a aflat sub comanda lui Sarri, fiind împrumutat timp de un sezon de la Real Madrid. Ulterior, croatul a demonstrat în multe meciuri că își merită locul în lot și managementul clubului din capitala Angliei a decis să îl cumpere definitiv în această vară grație opțiunii pe care o avea contractual.
Cu un lot omogen, cu mulți tineri promovați la echipa mare, dar și cu veterani, Lampard are în vizor Liga Campionilor, cât și în Premier League. Sunt multe semne de întrebare în ceea ce privește evoluția lui Chelsea în acest sezon, dar în campionatul Angliei nu trebuie întotdeauna să investești foarte mult pentru a performa, un caz care nu respectă această regulă nescrisă fiind cel al lui Tottenham din ultimul sezon.
Rivalii lui Chelsea din nordul capitalei nu mai transferaseră nimic din vara lui 2017, dar totuși trupa condusă de Mauricio Pochettino a ajuns în sezonul trecut în finala Ligii Campionilor. A pierdut fără drept de apel în fața lui Liverpool, dar parcursul ei a fost unul impresionat pentru o formație care nu a investit în vara lui 2018 niciun ban. Asta s-a datorat, în marte parte, și datorită construcției noului stadion, finalizat în primăvara acestui an.
Totuși, clubul a conștientizat faptul că nu poate merge la infinit fără a cumpăra vreun alt jucător. Tottenham l-a adus pe francezul Tangui Ndombele, un mijlocaș defensiv de la Olympique Lyon, care are un profil asemănător cu al lui N’Golo Kante. S-au plătit 55 de milioane de lire sterline, dar investiția a fost una necesară, mai ales că Spurs a avut probleme în stagiunea anterioară în acest compartiment. De asemenea s-a renunțat la serviciile unor jucători de lot precum Vincent Janssen sau Fernando Llorente, care au venit după surprinzătoarea plecare a lui Kieran Trippier la Atletico Madrid. În mare, Pochettino se va baza pe aceeași jucători, având ca obiectiv la finele stagiunii să cucerească un trofeu, fie că este intern sau extern. Pretențiile au crescut, așa că jucătorii vor trebui să evolueze la maximum.
Dacă Tottenham a ajuns într-o finală europeană, nici rivala din nord, Arsenal, nu s-a lăsat mai prejos. „Tunarii” s-au calificat în ultimul act din Europa League, dar nu au plecat în glorie de la Baku. Înfrângerea cu Chelsea a lăsat un gust amar în rândul fanilor, mai ales după ce în Premier League echipa a terminat pe locul cinci, ratând prezența bănoasă în Champions League.
Neparticiparea în Liga Campionilor a adus astfel scădere a bugetului de transferuri, dar asta nu i-a împiedicat pe șefii lui Arsenal să îi satisfacă dorințele lui Unai Emery, aflat la al doilea sezon pe banca londonezilor. Prima dată l-au achiziționat pe Gabriel Martinelli, tânăr brazilian promițător, dar pentru a-și întări un lot cu care să atace o pătrundere între primele patru din campionat a fost nevoie de mai mult. Au urmat două achiziții reușite, prin aducerea tânărului spaniol Dani Ceballos de la Real Madrid sub formă de împrumut și a winger-ului Nicolas Pepe din Franța de la Lille.
Ceballos a impresionat la Campionatul European U-21, acolo unde a devenit campion european și cu siguranță va avea un rol important în echipă, mai ales după plecarea lui Aaron Ramsey la Juventus. De partea cealaltă, Pepe a avut o evoluție încântătoare în campionatul Franței, fiind unul din cei mai buni jucători.
Până la ultimele ore din perioada de transferuri Arsenal se mai poate întări în defensivă – în special după plecarea cu cântec a căpitanului Laurent Koscielny la Bordeaux – dar în atare condiții lotul arată destul de bine și cu siguranță îi vom avea implicați pe „tunari” în bătălia pentru Liga Campionilor, asta pe lângă potențialul alt obiectiv de a câștiga Europa League.
La categoria „dezamăgiri” s-a regăsit după sezonul anterior și Manchester United, echipă ce a avut de-a lungul stagiunii doi antrenori. Întâi Jose Mourinho, apoi Ole Gunnar Solskjaer. Dacă portughezul nu a mai reușit să se înțeleagă cu jucătorii, având totodată rezultate nefavorabile, Solskjaer, fostul jucător al echipei, a înregistrat câteva rezultate notabile, mai ales calificarea în sferturile Ligii Campionilor. Totuși, în Premier League evoluția per total a fost dezamăgitoare, iar la finalul celor 38 de etape United s-a clasat pe locul 6.
Campania de achiziții a început mai întâi cu plecările lui Ander Herrera și Antonio Valencia, dar Solskjaer i-a adus pe Daniel James, un winger tânăr și promițător de la Swansea, iar adevărata lovitură a fost reprezentată de aducerea lui Aaron Wan-Bissaka, fundașul dreapta de la Crystal Palace costând 45 de milioane de lire sterline.
Ca să aibă parte de o linie defensivă cât mai bună, United a investit din nou și l-a adus pe Harry Maguire pentru 80 de milioane de lire sterline. Maguire a devenit cel mai scump fundaș din istoria fotbalului și cu siguranță va avea un plus de presiune pe umerii săi în meciurile importante din campionat și din Europa League. United ar mai putea să vizeze încă un transfer până la primul meci, viitorul lui Romelu Lukaku fiind încă incert, iar venirea unui nou fotbalist de calibru nefiind exclusă.
Lupta pentru locurile din Liga Campionilor este mereu acerbă în Premier League. Valoarea echipelor implicate este apropiată, iar șansele ca un alt club să pătrundă în acest club select sunt destul de mici. Astfel, se poate vorbi despre o bătălie pe cinste pentru locurile 3-4 care, după cum ne-a arătat sezonul trecut, poate fi la fel de intensă ca cea pentru titlu.
***
Articolul face parte dintr-o serie de trei texte care fac avancronica Premier League înainte de prima etapă a sezonului. Eurosport 1 transmite în exclusivitate până la șapte meciuri pe săptămână în format HD, la care se adaugă noua emisiune Premier League Show, în fiecare sâmbătă și duminică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo