Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mesajul lui Jurgen Klopp după ce Premier League a fost amânat: "Fotbalul nu e important azi"

Sebastian Ujica

Publicat 13/03/2020 la 17:09 GMT+2

Managerul liderului din Premier League, Jurgen Klopp, a oferit o declarație pentru site-ul oficial după ce următoarele 2 etape au fost amânate.

Klopp Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Premier League a anunțat astăzi că următoarele 2 etape din Premier League vor fi amânate, competiția urmând să fie suspendată până cel mai devreme pe 3 aprilie. Liverpool, echipa de pe primul loc în Premier League cu 25 de puncte avans față de Manchester City, poate să câștige titlul în chiar primul meci după reluarea campionatului, dacă aceasta va avea loc după programul existent.
Nu cred că este un moment în care gândurile unui manager de fotbal ar trebui să fie importante, însă înțeleg dorința suporterilor de a auzi o voce din partea echipei. În primul rând, cu toții trebuie să facem tot posibilul de a ne proteja unul pe celălalt. În societate, mă refer. Acest lucru ar trebui să fie valabil tot timpul în viață, dar în acest moment contează mai mult ca oricând.
Am spus în trecut că fotbalul pare să fie cel mai important lucru dintre cele neimportante. Astăzi, fotbalul și meciurile chiar nu sunt importante. Desigur, nu vrem să jucăm într-un stadion gol și nu vrem ca meciurile și competițiile să fie suspendate, dar dacă acest lucru va ajuta un singur om să rămână sănătos, doar unul, nici nu trebuie pusă întrebare. Dacă este vorba de o alegere între fotbal și binele societății, nu există nicio competiție. Chiar nu există
Decizia de astăzi și anunțul făcut sunt implementate cu gândul de a-i ține pe oameni sănătoși. De aceea le sprijinim complet. Virusul a arătat că implicarea în fotbal nu oferă imunitate. Către cluburile rivale și indivizii care sunt afectați și care vor fi afectați, sunteți în gândurile și rugăciunile noastre. Niciunul dintre noi nu știe în acest moment care va fi deznodământul final, dar ca echipă avem încrederea că autoritățile au luat decizia bazându-se pe logică și moralitate
Da, sunt managerul acestei echipei și al clubului și am o responsabilitate de a conduce cu privire la viitorul nostru pe teren. Dar cred că în prezent, cu atâția oameni din oraș, regiune, țară și lume care sunt dominați de anxietate și nesiguranță, ar fi total greșit să vorbesc despre orice altceva decât să îi sfătuiesc pe oameni să urmeze sfaturile experților și să aibă grijă de ei înșiși și de ceilalți.
Mesajul din partea echipei către suporteri este doar legat de sănătate. Puneți-o pe primul loc. Nu vă asumați riscuri. Gândiți-vă la cei vulnerabili din societate și acționați cu compasiune față de ei. Vă rugăm să aveți grijă de voi și de ceilalți
You'll Never Walk Alone,
Jürgen
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo