Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mohamed Salah poate doborî un nou record în Premier League. Reacție incredibilă a lui Jurgen Klopp

Nicu Savin

Actualizat 11/09/2020 la 16:35 GMT+3

Dacă va marca împotriva lui Leeds, în primul meci al noului sezon din Premier League, Mohamed Salah va intra în istoria lui Liverpool ca fiind primul jucător care reușește să marcheze în 4 campionate consecutive în etapa inaugurală. Jurgen Klopp a vorbit la conferința de presă premergătoare acestui meci și a avut o reacție specifică cu privire la recordul care ar putea fi bătut de Salah.

Liverpool: Klopp mit Salah

Credit imagine: Getty Images

Mohamed Salah a adunat o mulțime de recorduri individuale de când a venit la Liverpool în 2017. Egipteanul a marcat 94 de goluri în 153 de meciuri pentru "cormorani", iar mâine ar putea fi primul jucător din istoria echipei, și doar al 2-lea din istoria Premier League, care înscrie la etapele de debut ale unui sezon în 4 ani consecutivi.
Fiindu-i adus la cunoștință aceste fapt la conferința de presă, Jurgen Klopp a exclamat: "Sunt cu adevărat surprins că există un alt record pe care îl poate bate. Am crezut că le-a bătut deja pe toate."
Klopp a continuat să sublinieze importanța lui Salah în angrenajul echipei: "El este incredibil de important, a fost incredibil de important pentru dezvoltarea noastră. Cred că, prin modul în care am jucat, l-am putut ajuta și la lucrurile pe care le-am făcut pe teren și în afara terenului. Dar pentru toți am făcut la fel și nu toată lumea a fructificat în același mod oportunitățile. Deci asta este absolut incredibil."
În conferința de presă de dinaintea meciului cu Leeds, Klopp a abordat mai multe subiecte printre care și posibilitatea venirii la Liverpool a lui Thiago Alcantara, dar și despre discuțiile cu Wijnaldum privind prelungirea contractului.
Liverpool manager Jurgen Klopp and Georginio Wijnaldum hug

Jurgen Klopp: "Thiago este un jucător bun, iar Liverpool este un club mare"

În ultima vreme s-a scris foarte mult despre posibilitatea transferului lui Thiago Alcantara de la Bayern la Liverpool. Mijlocașul spaniol a intrat în ultimul an de contract cu bavarezii și s-a aflat în discuții avansate cu Liverpool, cu care s-ar fi și înțeles deja, dar deocamdată nimic nu este oficializat.
Cu toate astea, Klopp nu exclude materializarea acestui transfer atâta timp cât perioada de mercato nu s-a terminat, dar nu a oferit informații suplimentare despre stadiul discuțiilor: "Dacă aș putea să inventez acum un cuvânt care să pună capăt acestor speculații, aș putea deveni foarte bogat. Nu pot termina speculațiile atâta timp cât fereastra de transferuri este deschisă, dar asta e tot ce pot spune. Am menționat că Thiago Alcantara este un jucător foarte bun? Cu mult timp în urmă! Este frumos că suntem în legătură cu el, dar asta e cam tot, într-adevăr. El este un jucător bun, Liverpool este un club mare, e frumos. Dar, în afară de asta, nu am nimic altceva de spus."
Wijnaldum a intrat în ultimul an de contract cu Liverpool și este dorit de Ronald Koeman la Barcelona. Chiar dacă negocierile dintre olandez și Liverpool pentru prelungirea contractului au fost sistate, Klopp se bazează în continuare pe el.
Întrebat dacă situația mijlocașului de 29 de ani este una bună, Klopp a răspuns: "Da. Totul merge grozav. În privința viitorului, totul este bine. Nu pot vorbi despre viitorul de peste câțiva ani, dar totul este în regulă acum. De când Gini (Wijnaldum) s-a întors de la echipa națională am avut multe discuții cu el și totul este absolut normal. N-am ce să mai zic despre asta."
Spectacolul din Premier League se întoarce! Acesta este programul meciurilor din prima etapă care vor fi transmise pe Eurosport 1:
picture

Etapa 1, Premier League 2020-2021

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo