Jurgen Klopp este recunoscut pentru relația excelentă pe care o are cu jucătorii săi. Managerul german îndeplinește rolul de motivator, lider și uneori de profesor, cu fotbaliștii aflați la început de drum.
Dejan Lovren, plecat vara trecută de la Liverpool la Zenit, a povestit o întâmplare care i-a rămas întipărită în minte. Fundașul croat a dezvăluit dialogul purtat de Klopp cu un tânăr jucător care începuse cu stângul aventura sa la prima echipă.
Jucătorul respectiv, căruia Lovren nu i-a făcut public numele, s-a prezentat la un antrenament al lui Liverpool, din urmă cu 4 ani, cu o mașină de lux și un ceas scump, atitudine care nu i-a convenit deloc lui Jurgen Klopp.
Premier League
Paul Ince îl face praf pe Jadon Sancho: "Nu te joci FIFA! Tu te-ai uitat la Giggs ce făcea?"
ACUM 42 MINUTE

Cum i-a oferit Jurgen Klopp o adevărată lecție de viață unui jucător de la Liverpool

Managerul "cormoranilor" a pus câteva întrebări în urma cărora puștiul a învățat o lecție:
"Vă voi spune o poveste. În 2017, la primul antrenament din presezon, un puști de 18 ani, căruia nu-i voi spune numele, a venit la baza de pregătire într-un Mercedes și cu un ceas Rolex, de aur, la încheietură. Conversația dintre el și Klopp a decurs cam așa:
  • Klopp: Cu ce mașină ai venit aici?
  • Jucătorul: Cu un Mercedes.
  • Klopp: Ce ceas porți la mână?
  • Jucătorul: Un Rolex.
  • Klopp: Câte meciuri ai jucat pentru prima echipă a lui Liverpool?
  • Jucătorul: Niciunul.
La final, jucătorul a realizat în ce situație se afla. A doua zi a venit la antrenament fără ceas, la volanul unei mașini modeste.", a povestit Dejan Lovren, într-un interviu oferit pentru site-ul oficial al lui Zenit.

Lovren: "În fotbalul modern nu mai există jucători care curăță ghetele"

Lovren a tras apoi un semnal de alarmă față de noua generație:
"Noua generație trebuie să asimileze lucrurile pe care jucătorii mai în vârstă le-au învățat odată cu experiența.
În fotbalul modern nu mai există tineri jucători care curăță ghetele și care cară sticlele de apă... acum există oameni speciali pentru aceste activități, iar eu nu cred că e ok. Tinerii jucători trebuie să învețe principiile fotbalului cât mai repede", a mai spus Lovren.
Dejan Lovren a jucat la Liverpool în perioada 2014-2020, timp în care a bifat 185 de apariții, a marcat 8 goluri și a cucerit 2 trofee extrem de prețioase: Premier League și UEFA Champions League.
https://i.eurosport.com/2020/07/27/2856406.jpg
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
https://i.eurosport.com/2021/01/22/2976126.jpg
Premier League
Haos în Premier League! Incredibil câți fotbaliști din Anglia s-au vaccinat
ACUM O ORĂ
Premier League
OFICIAL - James Rodriguez, adio Everton! Transfer total neașteptat pentru fostul star al lui Real
IERI LA 10:50