Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cristiano Ronaldo, criticat pentru că nu muncește suficient pentru echipă! Solskjaer, reacție tranșantă

Nicu Savin

Publicat 05/11/2021 la 16:55 GMT+2

Cristiano Ronaldo este cel mai exponent jucător de la Manchester United în acest debut de sezon, dar asta nu l-a oprit pe Graeme Souness, expert Sky Sports, să-l critice pe lusitan pentru că nu muncește suficient pe teren. Reacția lui Solskjaer a venit imediat, antrenorul "diavolilor" arătându-se uimit că un asemenea jucător poate fi contestat.

Ole Gunnar Solskjaer (L) and Cristiano Ronaldo (R)

Credit imagine: Getty Images

Cristiano Ronaldo a fost omul decisiv la Manchester United în Premier League și mai ales în Champions League. Fără golurile sale, "diavolii" ar fi fost probabil departe de rămânerea în obiective, iar Solskjaer ar fi fost demis de mult.
Ultima demonstrație de forță a portughezului a venit la mijlocul acestei săptămâni, când dubla sa a adus un punct pentru United în deplasarea contra Atalantei, a 2-a reușită venind în prelungirile partidei.
Deși toți specialiștii cad de acord că lusitanul este indispensabil lui Man United în acest moment, există și voci care îi critică o parte a jocului. După meciul de la Bergamo, Graeme Souness, expert Sky Sports, a scos în evidență faptul că CR7 nu muncește suficient pentru echipă, neajutându-și coechipierii mai deloc atunci când mingea este la adversar.
"La fiecare echipă de succes, toți jucători muncesc pentru a recupera mingea. Echipele de top nu au pasageri pe teren, iar dacă îl priviți pe Ronaldo în acest moment, el nu aleargă prea mult", a spus Souness, citat de Daily Mail.

picture

Bruno Fernandes, peste De Bruyne! Verdictul dat de specialiștii Eurosport înainte de United - City

Citește și:

Cristiano Ronaldo, elogiat de Solskjaer

La conferința de presă de dinaintea derby-ului cu Manchester City, Ole Gunnar Solskjaer a fost rugat să comenteze criticile aduse lui Ronaldo. Norvegianul a avut o replică tranșantă cu privire la acest subiect și a vorbit la superlativ despre jucătorul său.
"Ronaldo este unul dintre cei mai buni jucători care au existat vreodată pe această planetă. Impactul său pe teren a fost absolut imens, la fel și în afara terenului, prin felul în care se comportă.
Nu înțeleg cum pot unii oameni să transforme toate astea într-un lucru negativ. El marchează goluri, lucrează pentru echipa sa și este un profesionist de top.", a declarat Solskjaer.
De când a revenit pe Old Trafford, Cristiano Ronaldo a marcat de 9 ori în 11 partide disputate. 5 dintre reușite au venit în cele 4 meciuri din Champions League, portughezul fiind singurul motiv pentru care United are șanse reale de a se califica în optimile de finală. Ronaldo a marcat golurile victoriilor cu Villarrea și Atalanta pe Old Trafford, în ultimele minute ale fiecărei partide, dar și golul egalizator de la Bergamo, tot pe final, care a adus un punct la care United nu mai spera.
Cristiano Ronaldo va avea șansa să le închidă din nou gura criticilor în derby-ul dintre Manchester United și Manchester City, care va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Eurosport Player sâmbătă, 6 noiembrie, cu începere de la ora 14:30.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Programul transmisiunilor Eurosport în a 11-a etapă de Premier League 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo