Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lista potențialilor cumpărători ai clubului Chelsea urmează să fie restrânsă

Alex Masgras

Publicat 21/03/2022 la 18:18 GMT+2

Banca americană Raine, cea care se ocupă de gestionarea vânzării lui Chelsea, a anunțat că lista potențialilor cumpărători ai clubului londonez urmează să fie restrânsă.

Roman Abramovich, owner of Chelsea smiles following his team's victory during the UEFA Champions League Final between Manchester City and Chelsea FC at Estadio do Dragao on May 29, 2021 in Porto, Portugal

Credit imagine: Getty Images

Raine Group, banca americană care se ocupă de vânzarea clubului englez de fotbal Chelsea Londra, intenţionează să restrângă lista scurtă de ofertanţi la trei potenţiali cumpărători, au declarat pentru Reuters surse apropiate dosarului.
Raine Group fixase un termen până vinerea trecută pentru a primi oferte de la comapniile interesate în achiziţionarea grupării din Premier League, existând ofertanţi care şi-au anunţat public intenţia, dar şi alţii care au trimis cererile în mod privat.
Ultima societate care şi-a declarat dorinţa de a achiziţiona clubul este compania de investiţii Centricus, cu sediul la Londra.
Raine Group a indicat că în zilele următoare această listă va fi restrânsă, iar compania agreată va fi prezentată Guvernului care va trebui să elibereze o licenţă specială pentru achiziţionarea Chelsea FC.
Săptămâna trecută, familia Ricketts, care deţine echipa Chicago Cubs, din Liga profesionistă nord-americană de baseball (MLB), a confirmat că se află în fruntea unui grup de investitori care doreşte să achiziţioneze clubului englez.
Familia Ricketts este proprietara clubului Chicago Cubs din 2009.
Toate bunurile miliardarului rus Roman Abramovici în Marea Britanie au fost îngheţate, începând cu clubul Chelsea, a cărui vânzare, între alte consecinţe, a fost suspendată.
Numele miliardarului rus figurează pe lista britanică a sancţiunilor vizând conturile şi companiile magnaţilor pro-Kremlin, Abramovici fiind descris ca un oligarh cu o legătură strânsă de decenii cu preşedintele rus Vladimir Putin. Abramovici a dezminţit însă astfel de legături.
De asemenea, Premier League a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că i-a retras lui Roman Abramovici licenţa de conducător de club.
Printre restricţiile impuse de guvernul britanic echipei londoneze, care a limitat şi veniturile sale, figurează, de asemenea, o limită de 24.000 de euro de meci pentru organizarea deplasărilor echipei
Sursa: Agerpres
Citește și:

Chelsea s-a calificat în semifinalele FA Cup

Pe plan fotbalistic, Chelsea a avut o săptămână foarte bună. Echipa lui Thomas Tuchel s-a calificat în sferturile UEFA Champions League, după victoria de pe terenul lui Lille, după care s-a impus și în sferturile FA Cup, acolo unde a învins în deplasarea de la Middlesbrough, scor 2-0. Golurile oaspeților au fost marcate de Romelu Lukaku și Hakim Zyech, în minutele 15, respectiv 31. Ambele pase decisive au venit din partea lui Mason Mount.
În semifinala de pe Wembley, Chelsea o va întâlni pe Crystal Palace, echipă care a obținut calificarea după ce a trecut de Everton cu 4-0. Cealaltă semifinală din FA Cup le va pune față în față pe Manchester City și Liverpool.
În UEFA Champions League, Chelsea va lupta pentru un loc în semifinalele competiției cu Real Madrid. Sezonul trecut, atunci când Chelsea a cucerit trofeul, echipa lui Thomas Tuchel a trecut în semifinalele competiției de Real Madrid.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo