Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Program infernal înainte și după mondialul din Qatar! Care este calendarul Premier League din sezonul 2022/23

Alex Masgras

Publicat 11/11/2021 la 19:27 GMT+2

Premier League a făcut public calendarul sezonului 2022/23, sezon care se va desfășura în condiții speciale. Toate ligile sunt nevoite să își construiască programul în funcție de Campionatul Mondial din Qatar, care va avea loc în mijlocul sezonului viitor.

Premier League winter ball.

Credit imagine: Getty Images

Echipele din Premier League au aflat structura sezonului viitor din întrecerea internă. În 12 luni va debuta Campionatul Mondial din Qatar, ediție care se va desfășura în perioada 21 noiembrie-18 decembrie 2022, iar toate întrecerile interne vor suferi modificări în ceea ce privește programul.
Astfel, sezonul viitor din Premier League va debuta cu o săptămână mai devreme decât în mod normal, pe 6 august 2022, iar pe 14 noiembrie se vor juca ultimele partide înainte de Cupa Mondială.
Întrecerea internă din Anglia se va relua de Boxing Day, pe 26 decembrie, la doar o săptămână de la încheierea turneului final. Astfel, jucătorii care vor ajunge până în fazele finale ale mondialului din Qatar nu vor avea timp de pauză, deoarece competițiile interne se vor relua la scurt timp după marea finală.
De asemenea, sezonul 2022/23 din Premier League se va încheia cu o săptămâna mai târziu, ultima etapă fiind programată pe 28 mai 2023, în timp ce programul Cupei Angliei nu va fi afectat de Campionatul Mondial, echipele din Premier League intrând în competiție din luna ianuarie.

Și calendarul UEFA Champions League a suferit modificări pentru sezonul 2022/23

Campionatul Mondial din 2022 aduce schimbări și în calendarul sezonului 2022/23 din UEFA Champions League. Toamna viitoare vom avea parte de un adevărat maraton fotbalistic, deoarece faza grupelor va începe cu o săptămână mai devreme decât de obicei, pe 6 septembrie 2022 și se va încheia 2 noiembrie, cu o lună mai devreme decât în mod normal.
Astfel, etapele 3-6 din grupe se vor desfășura la foc automat, în patru săptămâni consecutive, fără vreo pauză între etape, așa cum este cazul în acest sezon.
În ceea ce privește programul fazelor eliminatorii, lucrurile se vor desfășura în mod normal, optimile de finală fiind programate să înceapă pe 14 februarie 2023, singura diferență fiind legată de ultimul act al competiției. Finala sezonului 2022/23, care se va desfășura mult mai târziu, pe 10 iunie 2023, în condițiile în care finala din acest an, spre exemplu, a avut loc pe 29 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo