Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guardiola, uluit de principala calitate a lui Haaland: "Cum pot eu să-l învăț asta? E imposibil"

Nicu Savin

Publicat 07/10/2022 la 21:09 GMT+3

Pep Guardiola a vorbit din nou la superlativ despre Erling Haaland, cel mai în formă fotbalist din lume la ora actuală. Antrenorul lui City a transmis că golurile pe bandă rulantă marcate de norvegian se datorează în mare parte instinctului său incredibil și nu indicațiilor pe care le primește de la staff-ul tehnic.

Erling Braut Haaland and Pep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

Erling Haaland are un start de sezon fabulos la Manchester City. Norvegianul a ajuns deja la 19 goluri marcate în toate competițiile și a doborât o serie de recorduri incredibile, iar toată lumea fotbalului este de acord că vorbim despre un fenomen rar.
Evident, reușitele lui Haaland sunt rezultatul jocului ultra ofensiv practicat de City, dar calitățile sale deosebite îl fac să ajungă mereu în situații de finalizare și să înscrie de cele mai multe ori când are ocazia.
Ultimele două goluri semnate de Haaland au venit în duelul cu FC Copenhaga din Champions League, câștigat de City cu 5-0. După una dintre reușite, Guardiola a avut o reacție de uimire, pe care a explicat-o ulterior, scoțând în evidență marele atu pe care îl are atacantul.
"Mingea a fost respinsă și el era deja acolo. De ce ajunge mereu mingea unde e el? Are un instinct incredibil. Ce pot să îl învăț eu despre asta? Are un instinct incredibil de atacant, știe întodeauna unde va ajunge mingea. Dacă ar întârzia o secundă, mingea nu ar mai ajunge la el, dar are acest talent uluitor.
Șut respins? Centrare? E mereu acolo. De asta am și fost așa surprins. Cum pot eu să-l învăț lucrurile astea ca antrenor? E imposibil, e vorba doar de instinctul natural. A făcut asta în Norvegia, Austria și apoi în Germania. Nu mai avem ce să spunem. Se demarcă de parcă simte mirosul golului. Îi mulțumesc foarte mult că ne-a ales pe noi și le mulțumesc tuturor oamenilor care au făcut posibil transferul său", a spus Guardiola, citat de Daily Mail.
Citește și:

Erling Haaland se consideră norocos că joacă la City

Chiar dacă a avut un început fulminant de sezon, Haaland rămâne cu picioarele pe pământ, dând dovadă că este un jucător extrem de matur.
"Este o competiție foarte grea și sunt foarte norocos că fac parte dintr-o echipă precum cea de la Manchester City. Este foarte important să muncești din greu și trebuie să muncești din greu, dar, în același timp, să rămâi calm. Speram că o să mă adaptez repede, dar nu știi niciodată. E o țară nouă, un nou oraș, noi coechipieri și un nou antrenor. Nu poți știi. Câteodată lucrurile au nevoie de puțin timp, dar, în cazul meu, a decurs foarte bine și mă simt confortabil. Asta e cel mai important.
Mă așteptam ca antrenorul să ne pună să muncim din greu, dar știam și că jucătorii evoluează împreună de mai mulți ani. Am venit într-o echipă care a marcat de 100 de ori sezonul trecut, așa că a trebuit să mă integrez și să fac ceea ce știu mai bine", a declarat Haaland într-un interviu pentru site-ul oficial al lui City.
Următoarea ocazie pentru Haaland de a-și îmbunătăți cifrele va fi sâmbătă, când City va juca pe Etihad contra lui Southampton, în Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo