Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul antrenor care demisionează din cauza coronavirus. Cum s-a ajuns la această măsură

Cristian Mihală

Actualizat 02/04/2020 la 12:41 GMT+3

Bepi Pillon este primul antrenor care renunță să mai antreneze din cauza coronavirus. Tehnicianul lui Cosenza a considerat că în acest moment prioritățile în viață trebuie să fie altele și a vrut totodată prin gestul său să tragă un semnal de alarmă cu privire la pericolul reprezentat de COVID-19.

pillon

Credit imagine: Eurosport

În vârstă de 64 de ani, tehnicianul avea o misiune dificilă în actuala stagiune, obiectivul fiind salvarea de la retrogradare, din Serie B. În acest moment, nu se știe exact dacă și când se va relua sezonul, deși președintle Federației Italiene a anunțat că se va juca din nou pe 20 mai.
În acest context de incertitudine și extrem de afectat de modul în care criza coronavirus a afectat nordul Italiei, Bepi Pillon a decis să demisioneze. Informația a fost confirmată de Cosenza, pe siteul oficial.
"Am ajuns la un consens privind rezilierea amiabilă cu Pillon. Clubul nostru îi mulțumește pentru profesionalismul și dăruirea de care a dat dovadă la cârma echipei", se arată în comunicat. Banca tehnică va fi asigurată temporar de secundul Roberto Occhiuzzi.
Gazzetta dello Sport a acordat spații largi subiectului și a descoperit că tehnicianul era extrem de afectat de coronavirus. El a dorit să își canalizeze întreaga atenție către familia sa și a vrut ca gestul său să aibă un simbolism: se vrea un semnal de alarmă pentru ce se întâmplă în Veneto, o regiune lângă Lombardia, care e extrem de afectată de COVID-19.
"În această perioadă dificilă pentru Italia, gândurile și îngrijorarea mea vizează strict sănătatea. A mea, a familiei mele și a tuturor italienilor. Pasiunea mea pentru fotbal sau dedicația pentru muncă m-ar fi făcut să continuu, dar am simțit că e de bun simț să renunț; având în vedere ce se întâmplă în Italia, fotbalul nu mai e prioritar", a spus tehnicianul pentru sursa citată.
Italia e cea mai afectată țară din Europa de coronavirus, cu 110.820 de cazuri. Dintre pacienții diagnosticați pozitiv, 13.211 au murit, de patru ori mai mult decât în China, prima țară afectată de pandemie.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo