Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dinamo a pierdut la Iași și riscă să mai rămână încă un an în liga a 2-a. Rezultatele zilei

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 26/11/2022 la 19:03 GMT+2

Dinamo București nu a reușit să păstreze seria de invincibilitate în liga a 2-a începută pe 4 octombrie și a pierdut astăzi în deplasarea de la Iași, fiindu-le tot mai greu "câinilor" să își îndeplinească obiectivul de o clasare între primele 6.

Ovidiu Burcă, Sursă Foto: Digi Sport

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Tibi Munteanu
Dinamo București a pierdut astăzi pe terenul celor de la Poli Iași cu scorul de 1-0 și a ratat o mare șansă de a se apropia de primele 6 clasate. Elevii lui Ovidiu Burcă n-au făcut un joc prea strălucit, având puține ocazii de a marca, iar soarta partidei a fost decisă de o super execuție a lui Cătălin Hlistei, din foarfecă laterală.
Printre singurele șanse a dinamoviștilor a fost o lovitură de colț bătută direct pe poartă de Ahmed Bani, însă portarul moldovenilor a fost la post și a respins fără probleme în corner, foarte puțin pentru un club care are pretenții de revenire în primul eșalon al fotbalului românesc, chiar dacă nici ieșenii n-au impresionat decât cu golul superb din minutul 49.

Dinamo se îndepărtează de obiectivul propus

Cu această înfrângere, dinamoviștii stagnează pe poziția 9 în clasamentul ligii secunde, cu 21 de puncte după 15 meciuri, însă pot fi depășiți de FC Brașov. Poli Iași a urcat pe locul 3, însă pentru "câinii roșii" rămâne în picioare obiectivul clasării pe primele 6 poziții la finalul sezonului regular, din punct de vedere matematic, pentru că sportiv, situația pare una complicată.
Fiind la 4 puncte în spatele formațiilor care ocupă momentan ultimele două poziții eligibile pentru play-off, 5, respectiv 6, bucureștenii încă speră că pot face un final de sezon bun și că pot prinde în extremis lupta la promovare, ceea ce ar ar fi un plus de moral atât pentru elevii lui Burcă, cât și pentru suporteri, pentru că flacăra speranței s-ar putea reaprinde cu o participare în play-off la primul sezon din eșalonul secund.
Doar 4 șanse mai au dinamoviștii să scape de evoluția garantată în liga a 2-a și în sezonul viitor, urmând 4 "finale" pentru aceștia.
Mai departe, Dinamo va juca în deplasare la FC Brașov pe 3 decembrie și va încheia 2022 cu un meci în grupele Cupei României cu Unirea Slobozia. Ulterior, în februarie 2023 va disputa ultimele 3 etape din sezonul regular din liga a 2-a, acasă cu Unirea Constanța, în deplasare la CSC Șelimbăr și acasă cu Poli Timișoara, iar în situația în care nu va prinde play-off-ul, va fi nevoită să mai rămână un an în eșalonul secund.
Citește și:

Rezultatele zilei în liga a 2-a

După o pauză de două săptămâni, liga a 2-a a revenit în acest weekend cu runda cu numărul 15, penultima din acest an.
Iată rezultatele înregistrate astăzi în liga secundă:
  • CSC Dumbrăvița 2-0 Unirea Constanța
  • CSM Slatina 0-0 Poli Timișoara
  • Metaloglobus 3-0 Progresul Spartac
  • Minaur Baia Mare 1-2 ACS Viitorul Tg. Jiu
  • Unirea Slobozia 1-1 Unirea Dej
  • Poli Iași 1-0 Dinamo București
De asemenea, în cadrul etapei a 15-a s-a jucat ieri primul duel, între Gloria Buzău și Concordia Chiajna, iar ilfovenii s-au impus cu 1-0, încurcându-i pe buzoieni în drumul lor către play-off-ul competiției.
Etapa continuă mâine cu duelurile dintre Ripensia Timișoara și Oțelul Galați, respectiv CSA Steaua și FC Brașov și se va încheia luni cu partida dintre FK Csikszereda și CSC Șelimbăr.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo