Eurosport
Camora, în extaz după ce a primit cetățenia română: "O să rămân aici toată viața"
De
Publicat 24/08/2020 la 21:08 GMT+3
Mario Camora, căpitanul lui CFR Cluj, a primit cetățenia română în urma unei Hotărâri de Guvern.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Fundașul portughez în vârstă de 33 de ani, care evoluează din 2011 la formația ardeleană, va putea fi convocat la naționala României, dacă selecționerul Mirel Rădoi va decide acest lucru.
Imediat după ce a fost făcut anunțul, Mario Camora a oferit și prima reacție. Într-un interviu oferit pentru LookSport, portughezul s-a dovedit extrem de bucuros pentru că, de astăzi, este cetățean român.
Dacă va reuși să-l convingă pe Rădoi, Camora va deveni primul jucător stranier care evoluează la naționala României:
Superliga
O nouă plecare de la FCSB! Legia, ofertă pentru un jucător al lui Petrea
29/06/2022 la 10:40
"Am aflat că s-a aprobat cetățenia. Aștept să fiu chemat să fac jurământul. Pentru mine, în primul rând, a contat foarte mult această decizie. Eu o să rămân în România toată viața, în Cluj. O să fie o mândrie enormă dacă o să fiu chemat la națională. Eu am vrut de mai mult timp, dar nu depindea numai de mine.
Nu am vorbit cu Mirel Rădoi, dar a zis că o să fiu în vizorul lui, așa cum e orice jucător român. Depinde de el dacă voi fi chemat la echipa națională a României. Pentru mine ar fi o mândrie, o fericire enormă.", a spus Mario Camora, pentru LookSport.
Mario Camora, jucătorul lui CFR Cluj, a primit cetățenia română
"Se acordă cetăţenia română domnului Malico Paulino Mario Jorge, cetăţean portughez, fiul lui Anibal şi Dias Leal Malico, născut la data de 10 noiembrie 1986 în localitatea Samora Correia, Benavente, Santarem, Portugalia, având domiciliul actual în România, Cluj Napoca, cu menţinerea domiciliului în România.", se arată în Hotărârea de Guvern adoptată de premierul Ludovic Orban.
Camora s-a adaptat repede în România și a învățat limba în timp record. Portughezul se simte excelent aici și a devenit un lider autoritar în vestiarul lui CFR Cluj. Fundașul de 33 de ani ar putea reprezenta o soluție pentru Mirel Rădoi la națională, pe postul de fundaș stânga.
Camora a sosit la CFR Cluj în 2011, iar de atunci a bifat 337 de apariții în toate competițiile. Lusitanul a marcat 9 goluri, reușind să cucereasă 6 trofee alături de trupa din Gruia: 4 titluri în Liga 1 (2012, 2018, 2019, 2020), o Cupă (2016) și o Supercupă a României (2018).
De-a lungul carierei, Camora a mai evoluat la Samora Correia, Valdevez, Beira-Mar, Pampilhosa şi Naval, formații din Portugalia.
Promo
Promo