Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Craiova încasează o lovitură mare înaintea noului sezon! Cicâldău şi Pigliacelli, pe picior de plecare

Irina Aldea

Actualizat 14/07/2021 la 09:23 GMT+3

CSU Craiova ar putea încasa o lovitură de proporții înaintea noului sezon de Liga 1. Alexandru Cicâldău și Mirko Pigliacelli sunt pe picior de plecare din Bănie.

Alexandru Cicâldău, mijlocașul Universității Craiova

Credit imagine: facebook

CSU Craiova, care a câștigat sâmbătă pentru prima dată în istorie Supercupa României, ar urma să se despartă de doi dintre cei mai importanți jucători ai echipei antrenate de Marinos Ouzounidis. ProSport transmite că Alexandru Cicâldău și Mirko Pigliacelli au șanse foarte mari să părăsească în această vară trupa din Bănie.
Cotat la 6,5 milioane de euro, Alexandru Cicâldău a atras atenția mai multor echipe după evoluțiile remarcabile din ultimele trei sezoane, iar cea mai concretă ofertă ar fi de la Galatasaray. Mihai Rotaru și-ar fi dat deja acordul că jucătorul echipei sale poate pleca dacă primește o ofertă avantajoasă, care se pare că se ridică la opt milioane de euro. Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a ajuns în Bănie în 2018, pentru un milion de euro de la Viitorul, acolo unde a fost campion al Ligii 1 în 2017.

CSU Craiova poate pierde 2 dintre cei mai importanți fotbaliști

De partea cealaltă, trupa antrenată de Ouzounidis ar urma să se despartă și de portarul Mirko Pigliacelli a intrat în ultimul sezon prevăzut în contract. Goalkeeper-ul italian ar urma să plece pentru ca oltenii să încaseze o sumă de bani în schimbul transferului său. Oficialii clubului au prevăzut, se pare, acest scenariu, motiv pentru care l-au adus pe David Lazar de la Astra.
Pigliacelli se află și el pe radarul mai multor echipe din Italia, însă acestea nu ar fi dispuse să ofere suma cerută de olteni în schimbul portarului cotat la 1,5 milioane de euro. Goalkeeper-ul în vârstă de 28 de ani a avut un sezon excelent, cu 21 de partide în care nu a încasat gol în Liga 1. El a fost de asemenea desemnat omul meciului în Supercupa de sâmbătă cu CFR Cluj.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo