Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu, tot mai aproape de plecarea de la CFR. Anunțul făcut în legătură cu ofertele primite

Cristian Mihală

Actualizat 08/11/2020 la 20:56 GMT+2

La finalul partidei cu FC Argeș, Dan Petrescu a lăsat de înțeles că e tentat să plece de la CFR și a mărturisit că are mai multe oferte tentante.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

La finalul fiecăruia din ultimele trei partide ale campioanei, "Super-Dan" a avut un discurs similar. A criticat conducerea pentru ratarea unor transferuri și a dat senzația că vrea să plece. Al Nasr Riad e cea mai probabilă destinație pentru fostul mare internațional, care a recunoscut că sunt mai multe formații care îl curtează.
"Am o pauză de cinci zile și vreau să mă gândesc la ce e bine pentru toată lumea. Am muncit trei ani și jumătate aici. Ceva se întâmplă, trebuie să iau o decizie bună și pentru mine, și pentru club. Oferte pentru mine? Sunt foarte multe. Dar aș vrea să plec, dacă o să plec, cu capul sus, să ne dăm mâna. Dar acum chiar am nevoie de o pauză, să mă relaxez", a zis "Bursucul", la flash-interviul de după FC Argeș - CFR Cluj 0-2.

Al Nasr, favorită să îl convingă pe Dan Petrescu

ProSport anunță că Al-Nasr Riad îi face un marcaj strâns tehnicianului român, oferindu-i un contract impresionant: două milioane de euro/an. Arabii știu de clauza de reziliere pe care tehnicianul o are la CFR și, dacă fostul internațional nu va reuși să se despartă amiabil de clujeni, iau în calcul să o plătească.
Formația din Arabia Saudită dispune de un buget impresionant, dar startul de sezon a fost unul dezamăgitor, cu 3 eșecuri în primele 3 partide. Ca atare, postul lui Rui Vitoria e în mare pericol, fostul antrenor al Benficăi fiind ca și demis.
În măsura în care va ajunge la Al-Nasr Riad, Petrescu va avea sub comandă câțiva jucători interesanți: Ahmed Musa (ex-Leicester), Nordin Amrabat (fost la PSV, Galata și Watford) sau Gonzalo Martinez (fost la River Plate).

Dan Petrescu, dorit și în spațiul ex-sovietic

Potrivit Gazetei Sporturilor, Petrescu a primit în ultima perioadă, prin intermediul impresarilor săi, și două oferte foarte bune din punct de vedere financiar din spațiul ex-sovietic: una din Rusia, alta din Kazakhstan.
Românul e conştient că a ajuns la o cotă excelentă, după ce a luat trei titluri cu CFR şi a dus echipa în primăvara europeană, unde a fost eliminat după două remize de viitoarea câştigătoare a trofeului, Sevilla.
Ca atare, "Super Dan" poate obţine maximum de la viitorul contract, doar că situaţia de la CFR îi face imposibilă negocierea cu formaţiile care îl doresc. Tehnicianul mai are contract cu formaţia care domină în ultimii ani Liga 1 până în vara lui 2022. Înţelegerea e una formidabilă pentru un antrenor din România, dar e mult sub ce îi oferă arabii și formațiile din spațiul ex-sovietic.
Drept urmare, Dan Petrescu încearcă să îşi facă ieşirea din scenă de la CFR, pentru ca apoi să poată beneficia la maximum de cota impresionantă la care a ajuns şi să semneze un contract mult mai bun din punct de vedere financiar.
În Rusia, "Super Dan" a mai antrenat timp de 6 ani: în două rânduri pe Kuban Krasnodar şi o dată pe Dinamo Moscova. Nici de arabi nu e străin, el conducând în 2014 Al-Arabi, iar în 2016-2017 fiind la cârma lui Al-Nasr Dubai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo