Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Veste teribilă pentru FCSB: Panțîru s-a operat a 3-a oară. Când se speră că ar putea reveni

Cristian Mihală

Publicat 17/03/2022 la 14:53 GMT+2

Jucătorul echipei de fotbal FCSB, Ionuţ Panţîru, a fost supus pentru a treia oară unei intervenţii chirurgicale, în urma accidentării suferite la finalul lunii aprilie a anului trecut.

Ionuț Panțîru

Credit imagine: Eurosport

Panțîru trece din nou prijn momente grele, după ce a fost operat de două ori în 2021 la o clinică medicală din Italia. În cel mai fericit caz, fotbalistul roș-albaștrilor va reveni pe teren spre finalul lui septembrie, după ce a suferit o nouă intervenție chirurgicală.
"Ionuţ Panţîru, operat din nou! După cele două operaţii efectuate în Italia, în urma accidentării suferite anul trecut, Ionuţ Panţîru a avut nevoie de o nouă intervenţie chirurgicală pentru condropatie rotuliană grad IV. Jucătorul a fost operat, la spitalul Monza Metropolitan, de Dr. Ion Bogdan Codorean, care a efectuat un implant de cartilaj. Intervenţia a fost un succes, perioada estimată de recuperare fiind de aproximativ şapte luni. Clubul nostru este alături de Ionuţ şi îi doreşte să revină cât mai curând pe terenul de fotbal!", a transmis clubul FCSB, joi, prin intermediul unei platforme de socializare.
Ultima apariţie pe terenul de fotbal a fundaşului în vârstă de 26 de ani a fost la finalul lunii aprilie 2021, atunci când a suferit o ruptură de ligamente, într-o partidă cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo