Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB are un nou antrenor! Alesul conducerii a avut deja primul antrenament oficial

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 29/11/2022 la 15:17 GMT+2

FCSB a anunțat că are un nou antrenor principal. Leo Strizu este alesul conducerii, acesta conducând deja primul antrenament.

FCSB

Credit imagine: facebook

Articol scris de Dani Morar
FCSB are un nou antrenor principal. Leo Strizu a fost alesul conducerii roș-albastre, acesta fiind deținător de licență PRO și putând sta fără probleme pe banca echipei din Berceni. Mihai Pintilii deține doar licența B, însă va rămâne în staff pentru a colabora cu noul tehnician, anunță as.ro.
Oficialii clubului au confirmat faptul că Mihai Pintilii va rămâne în continuare la echipă, însă era nevoie de cineva cu licența PRO pe bancă, astfel că Strizu a beneficiat de acest lucru.
Leo Strizu a antrenat de două ori în carieră. Prima dată a condus-o pe FCSB II în perioada 2008-2011, iar recent a stat pe banca celor de la Unirea Constanța. Acesta a fost deja prezent la primul antrenament al noii sale echipe, urmărindu-l de pe margine pe Pintilii și jucătorii săi. Rapid, Unirea Urziceni, Sportul Studențesc, FC Național, Poli Timișoara, FC Brașov, Kayserispor, Chindia și Sakaryaspor sunt echipele la care tehnicianul în vârstă de 57 de ani a evoluat din postura de jucător.
De aproape o lună de zile se afla FCSB în căutarea unui nou antrenor, după plecarea lui Nicolae Dică. Pintilii a preluat postul, anunțând că este doar un interimar și nu se simte pregătit deocamdată pentru o asemenea responsabilitate. S-au vehiculat nume precum Ilie Poenaru sau Liviu Ciobotariu pentru banca roș-albaștrilor, însă patronul a decis să-i acorde acest post tot unui apropiat al clubului.
Citește și:

Mihai Pintilii spunea că nu este pregătit pentru postul de antrenor la FCSB

Înaintea returului cu West Ham, din grupele Conference League, Mihai Pintilii declara că nu se simte pregătit să ocupe postul de antrenor principal la FCSB, însă nu a ezitat să ajute clubul din postura de interimar.
"Încă nu sunt pregătit pentru asta, am mai spus-o, eu sunt aici doar ca interimar, voi fi doar la meciul ăsta (n.r. - returul cu West Ham). E prea devreme, sunt aici doar să ajut și sper să iasă totul bine, să schimbăm atitudinea, să vadă suporterii un meci de calitate", a declarat Pintilii, care în prezent este cursant al Școlii de Antrenori din Chișinău.
Fostul jucător a data asigurări că va fi alături de cel pe care conducerea îl va instala pe bancă, Ciobotariu fiind principalul favorit în acel moment.
"Conducerea va hotărî ce antrenor va veni, sper să ia cea mai bună decizie. Oricine va veni, Ciobotariu sau altcineva, va fi bine primit și ajutat de staff", spunea Pintilii la acea vreme.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo