Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gică Hagi, entuziast după victoria superbă cu FCSB! Jucătorul care a făcut diferența pentru Farul

Eurosport
DeEurosport

Publicat 29/01/2023 la 22:00 GMT+2

FCSB a pierdut cu 2-3 partida cu Farul, după ce în minutul 90 conducea cu 2-1. Gică Hagi a felicitat victoria echipei sale, spunând că Alibec a fost cel mai bun om de pe teren și că atacantul a făcut diferența.

Gică Hagi

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Dani Morar
Farul Constanța a urcat pe primul loc în SuperLiga României, după victoria superbă de pe Arena Națională, scor 3-2 cu FCSB. Gică Hagi, antrenorul liderului, a fost foarte entuziast la interviul de după meci, explicându-și cele două schimbări din prima repriză și lăudându-l pe Denis Alibec. Tehnicianul crede că atacantul său a făcut diferența și a fost cel mai bun om de pe teren.
"Baravykas încă nu e 100%. Am încercat să-l bag să văd cum reacționează. Știam că Borza e în formă foarte bună și am mers pe mâna lui încă o dată. Am crezut că Borza poate să o facă bine și i-am dat spațiu. Până la urmă merită, de fiecare dată când a intrat a făcut-o foarte bine. E un copil și i-am dat o șansă. Nu sunt supărat pe nimeni, se poate în fotbal să faci și lucrurile astea (n.r. a făcut două schimbări în prima repriză), important e ca tot ce faci să fie bine pentru echipă.
Eu nu am crezut în victorie. Eu le spun tot timpul că lucrurile astea se antrenează, le antrenăm, face parte din menatlitate. Trebuie să ajungem să avem o mentalitate de campion, ne lipsește acest lucru, nu putem să-l avem dintr-o dată, dar ușor ușor construim un lucru. E nevoie de timp și sperăm să o facem bine
Alibec a marcat fantastic. A fost cel mai bun de pe teren. A făcut diferența. Ăsta-i Alibec. Când el joacă bine și noi jucăm bine. E mai mult decât un jucător. Farul are nevoie de asemenea jucători, iar echipa națională are și ea nevoie de jucători buni, care să fie în formă.
Sunt jucători care pot pleca sau pot veni. Suntem deschiși, dar nu știu. Lucrurile se întâmplă repede și suntem atenți la tot ce se mișcă.
Absolut (n.r. a fost cel mai spectaculos meci al sezonului). Decât să pierzi 3-0, e diferență mare. Chiar m-am uitat aseară la AZ Alkmaar cu Twente, 5-5. Probabil ne-am inspirat din acel meci fantastic. Echipa noastră a reacționat foarte bine.
La începutul campionatului nimeni nu credea că suntem acolo. Acum orice victorie, e clar că îți dă liniște. Le-am spus să facă presiune, să stea sus. Nu am dubii de calitatea lui Florinel Coman. Știe fotbal, rămâne ca fizic și mental să fie bine", a spus Gică Hagi la finalul partidei cu FCSB, pentru Digi Sport.
Citește și:

Farul Constanța a urcat pe primul loc, cel puțin până CFR Cluj joacă cu Voluntari

Partida de pe Arena Națională a fost una dintre cele mai spectaculaose ale sezonului.FCSB a deschis scorul după doar câteva secunde de la debutul reprizei secunde. Florinel Coman a avut o incursiune superbă în partea stângă a atacului și a întors mingea pe jos pentru Cordea. Acesta a tras la colțul lung, învingându-l pe Aioani și deschizând scorul.
Alibec a egalat în minutul 56, cu o execuție absolut superbă din lovitură liberă. Farul a primit un fault la aproximativ 25 de metri de poartă, iar Louis Munteanu l-a derutat pe Târnovanu. Alibec a trimis o adevărată torpilă, care a intrat sub transversală, iar scorul a devenit 1-1.
Compagno a marcat din penalty, dar FCSB a fost întoarsă în prelungirile partidei, Farul impunându-se cu 3-2 și urcând pe prima poziție în SuperLiga României. Constănțenii au acumualt 48 de puncte, cu unul mai mult decât CFR Cluj, care joacă mâine, în deplasare la Voluntari.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo