Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Scaunul lui Dică se clatină, dar există un motiv pentru care antrenorul are șanse să nu fie demis

Eurosport
DeEurosport

Publicat 13/09/2022 la 13:29 GMT+3

FCSB este de nerecunoscut în SuperLigă, acolo unde rămâne în zona locurilor de retrogradare, în timp ce tehnicianul Nicolae Dică nu găsește soluția pentru a redresa corabia aflată în derivă. Chiar și așa, există un motiv pentru care Dică va continua în roș-albastru.

Nicolae Dică

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Maria Olteanu
FCSB a remizat aseară, scor 1-1, cu FC Voluntari, în meciul din etapa a 10-a a SuperLigii, după ce a scăpat printre degete victoria, văzându-se egalată în minutul 90+7, de la punctul cu var, de Adam Nemec.
În urma acestui rezultat, FCSB a rămas cu o singură victorie în campionat, cea din partida cu Chindia Târgoviște, scor 3-2, în zona locurilor de retrogradare, cu doar 8 puncte acumulate din 24 posibile.
Nicolae Dică pare să nu găsească drumul spre redresarea formației pe care o conduce și, ținând cont de istoricul antrenorilor care au trecut pe la FCSB, situația pare una delicată, însă antrenorul de 42 de ani are și un colac de salvare: participarea în grupele Conference League.

Dică, ținut în joc de meciurile europene! La fel și speranțele FCSB-ului pentru un sezon bun

FCSB are un început de nerecunoscut în întrecerea internă, acolo unde nu reușește să acumuleze puncte și să părăsească zona locurilor fierbinți.
Actuala stagiune a început cu Toni Petrea la cârma echipei, însă acesta a demisionat din funcție după înfrângerea cu Rapid, scor 0-2.
Dică a fost numit principal în scaunul roș-albaștrilor și doar rezultatele obținute pe plan extern îi pot oferi continuitate. Chiar dacă în campionat nu a reușit să ducă echipa în zona locurilor de play-off, în Conference League a ajuns în grupe.
A preluat echipa chiar înaintea unui meci internațional, acea victorie cu scorul de 4-2 cu Saburtalo, din turul second al competiției. Mai departe a reușit să le elimine pe Dunajska Streda și Viking, pentru a accede în grupe, performanță care nu mai fusese bifată de cinci ani.
Rezultatele din campionat nu confirmă însă așteptările suporterilor și ale oamenilor din club, așa că dacă nu ar fi existat performanța din Conference League s-ar fi putut vorbi de o posibilă înlocuire a lui Dică.
Basarab Panduru a analizat situația de la FCSB și este convins că scaunul lui Dică încă rezistă deoarece la orizont așteaptă meciurile din grupele Conference League, acolo unde bucureștenii au debutat la mijlocul săptămânii trecute și au fost înfrânți, scor 1-3, de West Ham, în deplasare.
"În mod normal, la rezultatele astea, te aștepți ca antrenorul să aibă o problemă. Dar faptul că reușește să califice echipa în Conference League încă îi mai dă ceva timp să obțină alte rezultate, nu astea pe care le are acum.
Situația nu e deloc roz. Două meciuri mai puțin, dar și alea cu cine le joci? Cu CFR și Botoșani, nici acolo nu știi dacă faci puncte", a declarat Panduru, după meciul cu FC Voluntari, la Orange Sport.
Pe ce loc termină FCSB sezonul 2022/23 al SuperLigii?

Parcursul lui Dică pe banca celor de la FCSB

Nicolae Dică a preluat echipa în returul cu Saburtalo, din turul secund preliminar Conference League, și a debutat cu dreptul, victorie și calificare.
A urmat apoi remiza din întrecerea internă, scor 1-1 cu FC U Craiova, pe teren propriu, și victoria din deplasare, cu DAC, în turul al treilea din UECL.
FCSB a făcut un nou pas greșit în SuperLigă și a remizat 1-1 și cu CS Mioveni, ca mai apoi să se impună tot 1-0 în duelul retur cu DAC.
Prima și singura victorie de până acum din campionat a venit pe 14 august, la partida cu Chindia Târgoviște, scor 3-2, dar nu înainte ca bucureștenii să tremure serios la pauză, atunci când au fost conduși cu 2-0.
Dubla cu Viking din play-off-ul Conference a fost o nebunie din care FCSB a ieșit cu bine în ultimul minut, aducând un plus financiar clubului odată cu accederea în grupele competiției.
În SuperLigă, același deznodământ: remiză și cu Hermannstadt, precum și înfrângere cu Farul, la care se adaugă eșecul de la West Ham și remiza de aseară, cu FC Voluntari.
Cifrele lui Dică pe banca FCSB-ului de când a preluat echipa:
  • Victorii: 5
  • Egaluri: 4
  • Înfrângeri: 3
Citește și:

Programul celor de la FCSB în următoarea perioadă

  • FCSB – Anderlecht, Conference League, joi, 15.09, ora 22:00
  • Universitatea Craiova – FCSB, SuperLiga, duminică, 18.09, ora 21:30
  • FCSB – FC Argeș, SuperLiga, de stabilit
  • Silkeborg – FCSB, Conference League, 06.10, ora 19:45
  • Petrolul – FCSB, SuperLiga, de stabilit
  • FCSB – Silkeborg, Conference League, 13.10, ora 22:00
  • FCSB – UTA Arad, SuperLiga, de stabilit
  • Sepsi Sf. Gheorghe – FCSB, SuperLiga, de stabilit
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo