Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Nicolae Dică vrea să joace în fața unor tribune pline cu Anderlecht! Mesajul pentru suporteri

Bianca Dumitru

Publicat 12/09/2022 la 11:22 GMT+3

FCSB va disputa joi, de la ora 22:00, pe Arena Națională, primul meci pe teren propriu din grupele Conference League, în compania celor de la Anderlecht. Nicolae Dică a declarat că își dorește ca suporterii să meargă în număr mare la stadion.

Nicolae Dică (FCSB)

Credit imagine: facebook

FCSB va juca joi, de la ora 22:00, în compania celor de la Anderlecht, partida din a doua etapă a grupelor Conference League, prima de pe teren propriu pentru roș-albaștri.
Înaintea duelului din Europa, antrenorul vicecampioanei României a declarat că își dorește ca Arena Națională să fie plină la ora meciului.
Nicolae Dică a evidențiat rolul pe care suporterii l-au avut la precedentele partidele ale celor de la FCSB și a transmis că echipa va încerca să îi facă fericiți pe fani.
"Când suporterii au fost alături de noi, indiferent de scor, am fost mai buni. Sper să-i facem fericiți și la meciul cu Anderlecht și stadionul să fie plin. Cred că de 5 ani așteptau și ei meciurile din Europa", a declarat Nicolae Dică, la conferința de presă dinaintea partidei cu FC Voluntari.
Citește și:

CÂT COSTĂ BILETELE LA MECIURILE DE ACASĂ ALE CELOR DE LA FCSB

La începutul acestei luni, FCSB a anunțat prin intermediul contului oficial de Facebook al echipei cât costă biletele pentru cele 3 meciuri de acasă din grupele Conference League, puse în vânzare începând de luni, 5 septembrie.
Cele mai ieftine tichete vor fi, logic, la peluze, dar suma de 100 de lei anunțată inițial de club i-a revoltat pe fani. Aceștia au lăsat sute de comentarii negative, susținând că prețul este imens, iar clubul a luat imediat atitudine.
La câteva ore de la postarea inițială, cei de la FCSB au venit cu un update, în care au specificat că prețul biletelor la peluze va fi de 50 de lei. În celelalte zone ale tribunelor, prețurile au rămas aceleași, variind între 100 și 750 de lei.
Lista prețurilor pentru meciurile de acasă ale celor de la FCSB în grupele Conference League:
  • VIP 1 - 750 LEI
  • VIP 2 - 500 LEI
  • VIP 3 - 300 LEI
  • TRIBUNA 2 - Inelul 1 - 200 LEI
  • TRIBUNA 1 și 2 - Inele 2 și 3 - 100 LEI
  • PELUZE - 50 LEI
Toate partidele celor de la FCSB din grupele Conference League vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo