Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FCSB dă 4 jucători în cea mai bună echipă din sezonul regulat al SuperLigii! Cine a fost desemnat cel mai bun antrenor

Bianca Dumitru

Publicat 12/03/2024 la 14:40 GMT+2

LPF a anunțat astăzi cine sunt cei 11 jucători din echipa ideală a sezonului regulat al SuperLigii, dar și antrenorul care s-a remarcat în primele 30 de etape ale competiției. FCSB are 4 reprezentanți, iar Rapid dă 3 fotbaliști și pe Cristiano Bergodi.

Paul Iacob, Florinel Coman

Credit imagine: Getty Images

SuperLiga a ajuns la finalul sezonului regulat, în weekend urmând a începe play-off-ul și play-out-ul competiției, în urma cărora se vor decide campioana, dar și echipele care vor retrograda sau care vor juca barajul de menținere în primul eșalon.
După încheierea sezonului regulat, oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au anunțat cum arată cel mai bun 11 al primelor 30 de etape ale campionatului, dar și cine a fost cel mai bun antrenor din SuperLigă.
FCSB este echipa care are cei mai mulți reprezentanți (4), în timp ce Rapid dă 3 jucători în cea mai bună formație din sezonul regulat, iar CFR Cluj și Universitatea Craiova au fiecare câte doi fotbaliști în 11-le ideal.
Clubul din Giulești, care a intrat în play-off de pe locul 2 al clasamentului, îl dă și pe cel mai bun tehnician din SuperLigă, Cristiano Bergodi fiind numit de 5 ori "Antrenorul etapei".
"Ne-am bucurat împreună de 30 de etape intense, cu prestații magice puse în scenă de foarte mulți jucători. Din toți cei care au încântat privirile și au ridicat tribunele în picioare, au fost aleși 11 eroi în echipa ideală", au notat oficialii LPF pe rețelele de socializare.
Citește și:

Cum arată echipa ideală din sezonul regulat al SuperLigii

PORTAR: Ștefan Târnovanu (FCSB / 30 meciuri) - Integralist, a strâns 13 meciuri fără gol încasat, cele mai multe dintre toți portarii care au activat în ediția curentă.
FUNDAȘI: Christopher Braun (FC Rapid 1923 / 29 meciuri) - Experiența lui s-a dovedit a fi un mare câștig pentru giuleșteni. A prins de șapte ori "Echipa etapei".
Siyabonga Ngezana (FCSB / 23 meciuri) - Debutant în fotbalul european în stagiunea 2023-2024, a devenit rapid stâlpul celei mai bune defensive din sezonul regulat.
Paul Iacob (FC Rapid 1923/ 28 meciuri) - Deși a început sezonul ca rezervă, a profitat de șansa primită și, din momentul în care a fost introdus titular, a rămas pe teren toate minutele în următoarele 27 de partide. A crescut fantastic valoric lângă mult mai experimentatul Săpunaru, devenind un pilon de bază în drumul Rapidului spre locurile fruntașe.
Nicușor Bancu (Universitatea Craiova / 27 meciuri) - Este cel mai ofensiv fundaș din campionat. A înscris de două ori și a pasat decisiv de opt ori. De șase ori a fost inclus în "Echipa etapei".
MIJLOCAȘI: Darius Olaru (FCSB / 27 meciuri) - Căpitanul roș-albaștrilor a făcut un sezon formidabil. A înscris de 14 ori, șase dintre reușite fiind izbutite în disputele cu formațiile din Top 6, fiind cel mai bun la acest capitol dintre toți fotbaliștii care vor evolua în play-off.
Karlo Muhar (CFR 1907 Cluj / 28 meciuri) - Titular incontestabil în linia de mijloc, a marcat șapte goluri și a oferit două pase decisive. A arătat de fiecare dată maturitate în joc.
Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova / 28 meciuri) – "Piticul atomic" al Universității Craiova este jucătorul din campionat cu cele mai multe contribuții ofensive: 11 goluri marcate, 10 pase decisive și trei penalty-uri scoase și transformate de un alt coleg. A participat activ la 51% dintre golurile grupării oltene.
ATACANȚI: Philip Otele (CFR 1907 Cluj / 30 meciuri) - A fost jucătorul cu cele mai multe goluri înscrise din acțiune, 13 reușite. În plus, a contribuit la performanțele echipei și cu șase pase decisive.
Albion Rrahmani (FC Rapid 1923 / 15 meciuri) - A impresionat încă de la debutul în tricoul vișiniilor giuleșteni, când a înscris o dublă. A continuat prestațiile formidabile, reușind alte 11 goluri și trei pase decisive.
Florinel Coman (FCSB / 27 meciuri) - Trece prin cea mai bună perioadă din carieră. șeptarul roș-albaștrilor a fost principalul pericol pentru apărările adverse. A înscris de 14 ori, a oferit opt pase decisive, a fost fotbalistul desemnat de cele mai multe ori "Jucătorul meciului" (de 11 ori) și a prins de cele mai multe ori "Echipa etapei" (de 10 ori).
ANTRENORUL SEZONULUI REGULAT: Cristiano Bergodi (FC Rapid 1923) - Instalat cu doar câteva zile înaintea startului campionatului, a gestionat perfect momentele dificile întâlnite pe parcursul celor 30 etape. Condusă de experimentatul tehnician italian, Rapid a fost echipa cu cele mai multe puncte scoase din duelurile cu primele șase clasate. A fost de cele mai multe ori desemnat "Antrenorul etapei", de cinci ori.
Clasamentul din Superligă după sezonul regulat
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo