Eurosport
Ronald Koeman își pregătește revenirea în antrenorat! Cu cine negociază fostul manager al Barcelonei
De
Publicat 22/03/2022 la 08:23 GMT+2
Ronald Koeman a declarat recent că este dispus să accepte oferte pentru a reveni în antrenorat, dar că va accepta doar proiecte serioase, pe termen lung. Presa batavă a scrie că fostul antrenor al Barcelonei se află în negocieri avansate cu Federația Olandeză pentru a reveni pe banca naționalei, după Campionatul Mondial din iarnă.
Ronald Koeman
Credit imagine: Getty Images
Ronald Koeman a avut un mandat ratat la Barcelona. Ajuns pe Camp Nou în timpul administrației Bartomeu, antrenorul olandez nu a avut o relație bună cu Joan Laporta, după ce acesta a redevenit președintele catalanilor. În toamna anului trecut, Koeman a fost demis ca urmare a rezultatelor dezastruoase. Ulterior, a confirmat că relațiile sale cu conducerea au fost reci aproape în permanență, acuzând că nu a avut parte de susținerea de care se bucură Xavi.
Ajuns la 59 de ani, Koeman își dorește să antreneze în continuare, dar a declarat recent că va accepta doar proiecte serioase, pe termen lung. O astfel de ofertă se pare că a primit din partea Federației Olandeze, cu care negociază preluarea echipei naționale.
Șefii Federației de la Amsterdam îl vor din nou pe Koeman pe banca "Portocalei Mecanice", dar abia din iarnă, după Campionatul Mondial din Qatar. La turneul final, Olanda va fi condusă de Louis Van Gaal, cel care a fost convins să preia echipa după demiterea lui Frank De Boer, ca urmare a parcursului dezamăgitor de la EURO 2020 (Olanda a fost eliminată de Cehia în optimi).
Citește și:
Ronald Koeman, aproape de a redeveni selecționerul Olandei
Koeman pare tentat să revină la cârma naționalei Olandei, pe care a condus-o între 2018 și 2020. Sub tutela sa, batavii au redevenit o forță în Europa, ajungând în finala Ligii Națiunilor și calificându-se fără emoții la EURO 2020, primul turneu final la care au participat după două competiții de anvergură ratate (EURO 2016 și Campionatul Mondial din 2018).
Koeman a plecat la Barcelona în 2020 și simte că a lăsat o muncă neterminată la echipa națională, astfel că sunt șanse mari să accepte să revină, el declarând că visul său este să conducă prima reprezentativă la un turneu final.
Relația lui Koeman cu jucătorii naționalei a fost una excelentă, iar aceștia ar fi de acord cu revenirea sa. Virgil Van Dijk, cel care a primit banderola de căpitan de la Koeman, s-a arătat încântat de posibilitatea ca acesta să fie din nou selecționer.
"Am avut o perioadă fantasticăla echipa națională sub conducerea lui Koeman. Dacă își fac deja planuri (n.r. șefii Federației) pentru după Cupa Mondială, el este un candidat foarte bun și va fi cu siguranță în fruntea listei", a spus Van Dijk, citat de DutchNews.nl.
Koeman și-a început cariera de antrenor în 2001, la Vitesse Arnhem. Până să ajungă la Barcelona, acesta a mai antrenat la Ajax, Benfica, PSV Eindhoven, Valencia, Alkmaar, Feyenoord, Southampton și Everton.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo