Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alexandru Cicâldău, ca și transferat la Sampdoria! Cât încasează Galatasaray și de ce depinde mutarea

Bianca Dumitru

Actualizat 23/03/2022 la 10:43 GMT+2

Jurnaliștii din Turcia au anunțat în această dimineață că cei de la Galatasaray au ajuns la un acord cu reprezentanții Sampdoriei pentru transferul lui Alexandru Cicâldău. Mutarea se va face doar dacă italienii nu vor retrograda la finalul acestui sezon.

Alex Cicâldău

Credit imagine: Eurosport

Alexandru Cicâldău s-ar putea despărți la finalul actualei stagiuni de Galatasaray. Jurnaliștii din Turcia au anunțat astăzi că șefii grupării Cim Bom Bom au ajuns la un acord cu cei de la Sampdoria pentru transferul românului de 24 de ani.
Cei de la Fanatik au scris că cele două cluburi au bătut palma și că mutarea se va face pentru 8 milioane de euro, o sumă mai mare decât cea pe care turcii au investit-o în aducerea lui Cicâldău de la Universitatea Craiova (6,5 milioane de euro).
De altfel, aceasta a fost una dintre condițiile puse de antrenorul lui Galatasaray, Domenec Torrent. "Dacă facem profit, atunci îl putem vinde", ar fi spus tehnicianul când a fost întrebat dacă este de acord cu plecarea românului.
Transferul se va face, însă, doar dacă Sampdoria nu va retrograda în Serie B la finalul acestui sezon. Formația pregătită de Marco Giampaolo este, în acest moment, pe locul 15 în Serie A, având 29 de puncte, cu 7 mai mult decât două dintre echipele din zona periculoasă a clasamentului.
Alexandru Cicâldău, cotat de site-ul transfermarkt.com la 9 milioane de euro, a adunat 34 de apariții pentru Galatasaray în acest sezon, reușind 4 goluri și două pase decisive.
Citește și:

Cicâldău, în atenția lui Atletico Madrid

Înaintea meciului tur dintre Barcelona și Galatasaray, din optimile Europa League, jurnaliștii din Spania au anunțat că Alexandru Cicâldău ar fi în atenția celor de la Atletico Madrid.
Potrivit jurnaliștilor de la AS, Gudi Pozo, unul dintre scouterii lui Atletico Madrid, și asistentul său, Andrea Berta, au fost prezenți la meciul de pe Camp Nou pentru a urmări doi fotbaliști din tabăra turcilor. Unul dintre aceștia era Alexandru Cicâldău, iar celălalt Kerem Akturkoglu.
Reprezentantul FIFA, Marco Kirdemir, are o legătură puternică cu Andrea Berta și a confirmat pentru spaniolii de la As interesul lui Atletico Madrid pentru cei doi jucători.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo