Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Christian Eriksen s-a întors la Milano pentru prima oară de la EURO 2020

Alex Masgras

Publicat 03/08/2021 la 17:32 GMT+3

Mijlocașul danez Christian Eriksen s-a întros astăzi la Milano pentru prima oară de când a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului Danemarca-Finlanda de la Campionatul European.

Christian Eriksen

Credit imagine: Getty Images

Pentru prima oară de la meciul Danemarca-Finlanda de la Campionatul European, acolo unde a suferit un stop cardio-respirator, Christian Eriksen a revenit la Milano. Mijlocașul danez în vârstă de 29 de ani a ajuns în această dimineață în orașul din nordul Italiei și s-a întâlnit cu directorul sportiv al clubului, Beppe Marotta.
Eriksen urmează să își revadă coechipierii, dar să se întâlnească pentru prima oară și cu noul antrenor al echipei sale, Simone Inzaghi, cel cu care a discutat până acum numai la telefon.

Eriksen urmează să facă mai multe teste pentru a afla dacă mai poate juca fotbal

Din fericire, starea de sănătate a lui Christian Eriksen este stabilă. După evenimentul nefericit din luna iunie de la Campionatul European, Eriksen a suferit o intervenție chirurgicală în urma căreia i s-a instalat un defibrilator în piept cu scopul de a regla tulburările bătăilor inimii.
Cu toate acestea, Eriksen nu poate juca în Italia cu un astfel de aparat. Legea din peninsulă interzice practicarea sportului de performanță în cazul în care sportivul suferă de vreo anomalie cardiacă semnificativă.
Francesco Braconaro, membru al comitetului științific tehnic al Federației Italiene, a declarat recent că Eriksen va mai putea juca în Serie A doar dacă acel defibrilator va fi înlăturat, deoarece aceasta ar fi o garanție că jucătorul nu mai are probleme cardiace. "Lui Christian Eriksen nu i se poate da acordul să joace în Italia. Dacă jucătorului i se elimină defibrilatorul, confirmându-se astfel că patologia a fost depășită, atunci el se poate întoarce să joace pentru Inter", a precizat Braconaro.
În perioada următoare, Eriksen va efectua mai multe teste pentru a afla dacă poate continua să joace fotbal la cel mai înalt nivel și dacă poate reveni la Inter.
Daley Blind, fostul jucător al lui Manchester United, aflat în prezent la Ajax, joacă în continuare fotbal la cel mai înalt nivel cu un aparat asemănător cu cel al lui Eriksen. Blind a fost diagnosticat cu o inflamație severă a mușchiului inimii la finalul anului 2019, după ce a avut amețeli într-un meci de Liga Campionilor cu Valencia. După ce i s-a implantat un defibrilator cardiac intern, Blind a primit acceptul medicilor să revină pe teren.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo