Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vești bune despre starea lui Evan Ndicka, fotbalistul Romei care s-a prăbușit pe teren

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 15/04/2024 la 13:49 GMT+3

Starea de sănătate a lui Evan Ndicka s-a îmbunătățit, în urma incidentului suferit în timpul meciului dintre Udinese și AS Roma. Ivorianul a fost transportat la spital, unde a început să se simtă din ce în ce mai bine.

Ndicka hatte mit Frankfurt die Europa League gewonnen

Credit imagine: SID

Articol scris de Daniel Kerekes
Fotbalul italian a fost zguduit duminică de un episod extrem de neplăcut. Fundașul celor de la AS Roma, Evan Ndicka, și-a pus mâna la piept în minutul 70 al meciului jucat împotriva lui Udinese, iar ivorianul s-a prăbușit pe gazon.
Arbitrul a oprit jocul prompt, iar medicii au intrat la timp pentru a stabiliza starea fotbalistului născut în Franța. După câteva minute de incertitudinte, Ndicka a fost scos de pe teren cu targa, în stare conștientă, acesta ridicând degetul mare de la mână, arătând că se simte bine. Conform presei din Italia, a fost vorba de o problemă cardiacă, dar nu a fost nevoie de utilizarea defibrilatorului.
Veștile bune au continuat să vină despre starea fundașului de 24 de ani. Clubul AS Roma a postat o fotografie cu Ndicka de pe patul de spital, anunțând că întreaga echipă l-a vizitat, după ce meciul a fost suspendat.
Citește și:

Udinese - Roma, abandonat

După momentul nefericit, Daniele De Rossi s-a dus la vestiare pentru a vedea care e starea fotbalistului său și când a revenit le-a cerut arbitrilor să suspende partida. Cei de la Udinese au fost de acord și meciul a fost întrerupt, urmând a se juca la o dată ulterioară, de la scorul de 1-1 cât arăta tabela în momentul prăbușirii lui Ndicka.
Când decizia de a abandona partida a fost anunțată de către crainicul stadionului, fanii ambelor echipe au început să aplaude. Ultimul sfert de oră al meciului se va relua la o dată comunicată ulterior.
Ndicka a ajuns la AS Roma la startul acestui sezon, liber de contract de la Eintracht Frankfurt. Fostul internațional francez de tineret a evoluat în acest sezon de 27 de ori pentru echipa lui De Rossi și a reușit două pase decisive.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo