Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Olimpiu Moruțan încă nu este jucătorul Galatei! Anunț de ultimă oră al grupării din Turcia

Nicu Savin

Actualizat 24/08/2021 la 21:11 GMT+3

Transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray a fost anunțat ca 100% perfectat de conducerea celor de la FCSB, dar gruparea turcă încă nu a oficializat mutarea și a postat un mesaj sugestiv pe contul oficial de Twitter.

Olimpiu Moruțan, într-un meci cu CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Încă de ieri, FCSB anunța că s-a înțeles cu Galatasaray pentru transferul lui Olimpiu Moruțan. Deși tranzacția ar fi intrat în impas aseară, șansele de a se ajunge la un numitor comun sunt totuși destul de mari, iar poziția vicecampioanei României rămâne neschimbată.
Turcii sunt totuși ceva mai rezervați, iar acest lucru reiese din ultima postare a grupării de pe Bosfor pe contul oficial de Twitter, în care se anunță că abia au început negocierile în privința transferului. fără a face alte precizări
"Au început negocierile privind transferul lui Olimpiu Vasile Moruţan, care s-a născut la 25.04.1999, fotbalist profesionist al echipei FCSB la clubul nostru", a fost mesajul postat de Galata pe Twitter.
Manchester City - Arsenal va fi sâmbătă de la ora 14.30 pe Eurosport 1

Transferul lui Moruțan nu este finalizat

Faptul că turcii și-au trimis un reprezentant la București pentru a negocia direct mutarea lui Moruțan la Galatasaray reprezintă un semn clar că românul este dorit insistent, dar există încă destule semne de întrebare în legătură cu transferul.
Cel mai probabil, suma de transfer reprezintă marea dilemă pentru încheierea tranzacției. "Roș-albaștri" au anunțat că vor primi cel puțin 5,5 milioane de € în schimbul mijlocașului, dar presa turcă a descoperit că este vorba de numai 4,2 milioane de €, la care s-ar putea adăuga anumite bonusuri, în funcție de performanțe. Acestea s-ar ridica la 2 milioane de €: 500.000 dacă românul va bifa un anumit număr de meciuri în tricoul Galatei și 1,5 milioane dacă echipa va ajunge în grupele Champions League.
Astfel, negocierile dintre cele două părți se pare că vor continua, dar postarea grupării turce demonstrează că deocamdată nu s-a bătut palma.
Program Premier League - etapa a 3-a 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo