Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Iureș după meciul echipei lui Răzvan Lucescu în Conference League. PAOK își caută dreptatea la UEFA

Maria Olteanu

Publicat 12/04/2024 la 20:43 GMT+3

PAOK, echipa antrenată de Răzvan Lucescu, a trimis plângere oficială la UEFA după incidentele din Belgia, de la meciul FC Brugge - PAOK Salonic. Partida, jucată pentru prima manșă a sferurilor de finale ale Conference League, a fost câștigată de formația belgiană, scor 1-0. Fanii greci care au făcut deplasarea în Belgia au avut parte de tratamente ostile din partea poliției din Bruges.

Supporters of Eintracht Frankfurt burn flares during the football UEFA Europa Conference League match Eintracht Frankfurt vs. PAOK Saloniki

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Alina Chiță
Echipa lui Lucescu acuză forțele de ordine belgiene de "violenţe discriminatorii" împotriva suporterilor și a depus deja o plângere oficială la UEFA. Clubul elen transmite că joi, în ziua meciului din Conference League, s-au făcut arestări, s-au folosit gaze lacrimogene și fanii au fost tratați ca niște infractori.
PAOK Salonic a transmis că a înaintat plângere și la ambasada Greciei din Belgia pentru cazurile de discriminare și ură împotriva suporterilor eleni în timpul meciului dintre PAOK și Brugge, dar și în afara arenei. Informații privind incidentele au fost transmise către Ministerele Afacerilor Externe, Protecţiei Civile, Sportului, precum şi conducerii poliţiei elene şi tuturor organismelor relevante.
"PAOK va face plângere la UEFA și la Ambasada Greciei din Belgia după ura fără precedent a autorităților belgiene îndreptată către fanii greci. În același timp, Ministerul Afacerilor Externe, al Protecției Civile, al Sportului, conducerea Poliției Elene și toate instituțiile relevante vor fi informate în detaliu. Poliția Belgiană a arestat la întâmplare oameni cu bilete valabile, a folosit gaze lacrimogene și furtunuri cu apă împotriva fanilor, dar și violența oarbă asupra suporterilor, când au părăsit stadionul. Autoritățile au lăsat la o parte toate noțiunile de ospitalitate și de siguranță.
Atât fanii, inclusiv reprezentanți ai Guvernului grec și membri ai familiilor jucătorilor, cât și 25 de membri ai staff-ului administrativ și de securitate de la PAOK, au devenit victime. Totul sub ochii celor 3 reprezentanți ai Poliției din Grecia. Așteptăm ca cei responsabili să fie pedepsiți exemplar și să plătească pentru pagubele produse pe nedrept. De asemenea, îi așteptăm pe colegii noștri de la Club Brugge să condamne comportamentul rasist al polițiștilor belgieni, care i-a tratat pe greci ca pe niște infractori", a fost comunicatul transmis de PAOK.

Răzvan Lucescu a comentat scandalul și spune că PAOK poate obține calificarea

Răzvan Lucescu crede că echipa pe care o antrenează poate trece de sferturile de finală din Conference League, chiar dacă meciul din prima manșă a fost pierdut în fața belgienilor..
"Fiecare joc este diferit. Brugges are o altă față departe de casă. Vom avea o atmosferă fantastică de partea noastră. Nu s-a hotărât nimic, joia viitoare cu prezența fanilor noștri putem obține calificarea", a spus Lucescu, citat de presa din Grecia.
"Este evident că cele mai bune rezultate vin atunci când suntem concentrați și când suntem capabili să reacționăm cu sânge rece în situații dificile. Rezultate vin atunci când suntem concentrați. De aceea pregătim echipa pentru fiecare meci. Fiecare jucător din acest grup este important.
Am căpătat încredere pe tot parcursul acestei competiții și vom aborda cu încredere meciul. Odată terminat acest meci, ne vom uita la următorul", a declarat Răzvan Lucescu, citat de uefa.com.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo