Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ungaria, sancționată de FIFA după scandalul de la meciul cu Anglia. Amenda primită este uriașă

Andrei Nicolae

Publicat 21/09/2021 la 18:27 GMT+3

Naționala maghiară va disputa următorul meci de pe teren propriu fără spectatori. De asemenea, Federația din Budapesta a fost amendată cu 200.000 de franci elvețieni.

Raheem Sterling is abused by fans, Hungary v England, World Cup qualifying, Puskas Arena, Budapest, September 2, 2021

Credit imagine: Getty Images

FIFA a anunțat azi sancțiunile după scandalul de rasism de la partida Ungaria – Anglia (scor 0-4), desfășurat la începutul acestei luni în calificările pentru Cupa Mondială din 2022. Atunci, Raheem Sterling și Jude Bellingham au fost victima scandărilor rasiste în timpul întâlnirii ce a avut loc pe Puskas Arena.
Forul mondial a penalizat echipa Ungariei cu disputarea a două meciuri de pe teren propriu cu porțile închise.

FIFA a amendat Ungaria cu 200.000 de franci elvețieni

Sancțiunea se aplică doar meciurilor organizate de FIFA, iar interdicția pentru al doilea joc a fost suspendată pentru o perioadă de probă de doi ani. De asemenea, federația maghiară a fost sancționată cu o amendă de 200.000 de franci elvețieni.
"Poziția FIFA rămâne fermă și hotărâtă în respingerea oricărei forme de rasism și violență, precum și a oricărei alte forme de discriminare sau abuz", a susținut forul mondial.
După meciul Ungaria – Anglia,federația engleză a publicat o declarație prin care a condamnat orice presupus abuz și a cerut FIFA să analizeze scandările: "Vom solicita FIFA să investigheze cazul. Continuăm să sprijinim jucătorii și staff-ul în tentativa noastră colectivă de a evidenția și a combate discriminarea în toate formele sale".
Ungaria a fost sancționată și de UEFA anterior cu disputarea a trei meciuri cu porțile închise, din cauza abuzurilor rasiste și a bannerelor homofobe de la Euro 2020.
Program meciuri Premier League etapa 6, Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo